Anul 2020 şi-a pus amprenta asupra mea, cât şi asupra viziunii mele asupra lumii. Fiecare dintre noi, cred, a avut ceva mai mult timp să se gândească la răspunsurile proprii pentru întrebările fundamentale: ce e bine şi ce e rău, ce contează cu adevărat în viaţă şi cu ce rămânem, în final, din experienţele fiecăruia dintre noi.
Din tot zbuciumul generat de criza mondială a coronavirusului am generat o listă de priorităţi şi un necesar minim de elemente to-do care să mă susţină pe termen lung, atât pe mine, familia, cât şi activitatea noastră profesională (acestea două sunt în mod fundamental legate, oricât de mult scrie prin unele cărţi ca nu ar fi aşa).
Una dintre deciziile luate atunci a fost şi aceea de a mă îns crie la cursuri de autoapărare. Nu sunt o persoană conflictuală, însă când viaţa vine puternic peste tine, e bine să ştii ce să faci pentru a merge mai departe în cel mai echilibrat mod posibil, ţinând cont de circumstanţe. Aşa am început să învăţ practic, mergând la curs de câte două ori pe s ăptămână, ce înseamnă krav maga.
Vă veţi întreba, oare, ce legătură are krav maga cu revista Maşini şi Utilaje pentru Construcţii. Păi are! Deoarece abia după ani buni de l a o situaţie în care revista noastră era cât pe ce să nu mai existe, văd totul retroactiv şi îmi da u seama că eu, fără să ştiu, am aplicat câteva elemente esenţiale din auto apărare, pentru ca revista să supravieţuiască mai departe. Pe vremea aceea nu ştiam, practic, ce să fac într-o situaţie de criză, aşadar reacţiile mele au fost pur instinctive, iar efortul meu de a atenua căderea a fost unul enorm. Iar efortul de a mă ridica după căzătură a fost şi mai mare. Cum ar fi fost, oare, dacă aş fi avut câteva noţiuni de bază despre ce înseamnă o criză şi cum se poate aborda, în aşa fel încât să nu irosesc resurse preţioase şi să transform situaţiile negative în unele cel puţin neutre, dacă nu chiar favorabile? Ar fi fost grozav, însă, istoria s-a întâmplat altfel.
De aceea, în aceste luni, krav maga m-a ajutat enorm. Pe lângă faptul că este un exerciţiu fizic intens şi că exersează atenţia şi vigilenţa, krav maga este o lecţie de viaţă continuă. Mie îmi serveşte pe mai multe planuri, terapeutic. Şi, până la urmă, nu strică deloc să fim într-o formă fizică mai bună, să fim mai pregătiţi, mai curajoşi şi mai stăpâni pe noi, nu? Cred că fiecare dintre noi are nevoie de o doză de curaj şi speranţă în viitor, la începutul anului 2021 şi în contextul mondial actual, în care avem o singură constantă: schimbarea. Eu îmi iau această doză şi din krav-maga. Voi?
Spor maxim,
Cornelia Rotaru
Follow us
Aboneaza-te la newsleter
News
CÂT DE IMPORTANT ESTE SĂ ŞTII CUM SĂ CAZI – ŞI CUM SĂ TE RIDICI
Recent Posts:
Cu o lună înainte de prima ediție, IndustryShift Conference, evenimentul B2B organizat de FineEngineering Magazine dedicat transformării industriei prin automatizare, digitalizare, inovație și investiții în producție, intră în etapa finală de pregătire. Conferinț...
Citeste mai mult
IAA Transportation 2026 este in plina desfasurare la Hanovra, unde producatori de vehicule comerciale, remorci si suprastructuri, furnizori de componente, companii de tehnologie, operatori logistici si dezvoltatori de infrastructura energetica prezinta noile solutii pregatite pentru transportul de m...
Citeste mai mult
Aflat cea de-a 5-a ediție, Romanian Renewable Energy Summit 2026 - enimentul de referință dedicat industriei de profil din România, organizat de Govnet Conferences - va avea loc pe 17 septembrie la Zooma Events & More, Paradisul Verde Corbeanca. Summitul va reuni cei ...
Citeste mai mult
Există un moment, în fiecare industrie, în care generația care vine, bate la ușă. Pentru domeniul construcțiilor și utilajelor din România, acel moment se numește Lupta Lupilor — și, pe 26 noiembrie, Aula Magna a Universității Tehnice de Construcții București va d...
Citeste mai mult
