Călătorie în timpul pandemiei

Intr-o zi însorită de vineri am plecat spre PiteÅŸti pentru a realiza primul nostru job-report după aproape 3 luni de pauză forÅ£ată. După două luni de carantină aproape totală, după încă o lună de mers la birou odată pe săptămână cu declaraÅ£ie, mască ÅŸi înotând efectiv în dezinfectant, prima ieÅŸire din BucureÅŸti mi s-a părut ca o chintesenţă a libertatatii redobândite!

Până ÅŸi Loganul destul de încercat de timp cu care am mers a prins 160 km/h pe autostradă, performanţă pe care nu o mai realizase până atunci! Am făcut o oprire la OMV-ul de până în PiteÅŸti pentru o cafea. În benzinărie, majoritatea dintre noi eram cu mască. Pentru cine intră fără mască, fetele de la casă strigau aproape într-una “vă rugăm, puneÅ£i-vă masca!” Cât timp am stat noi la coadă pentru cafea, cel puÅ£in de câteva ori am auzit rugămintea fetelor. În timp ce stăteam la coadă, văd domnul din faÅ£a mea că se îndepărtează ÅŸi se uită insistent la mine. Prima dată am crezut că aÅŸteaptă pe cineva, însă nu, continua să mă fixeze. Mă uit la el ÅŸi începe:
- Vă rog să păstraţi distanţa de 2 m, spuse el către mine.
- Îmi cer scuze, încă nu m-am obiÅŸnuit cu protocolul, spun eu ÅŸi fac un pas înapoi. IniÅ£ial fusesem la cam jumătate de metru de el, distanţă pe care a mărit-o imediat el, făcând pasul înainte, pentru a se depărta de mine. DistanÅ£a s-a mărit ÅŸi mai mult când am făcut ÅŸi eu pasul în spate, aproape lovind persoana care era în spatele meu. SenzaÅ£ia a fost ciudată, ca de respingere, combinată cu o conÅŸtientizare a unei proceduri încă neînrădăcinată în interior.

Între timp colegul meu ajunge lângă mine cu do uă sticle de apă ÅŸi aude dialogul. Face o glumă inocentă, însă negustată de domnul, care păstra distanÅ£a insistent. Ulterior domnul a plecat, noi ne-am dus să ne bem cafeaua. Afară era soare, puÅ£in răcoare, câmpul mirosea a verde, cheful de viaţă revenea, odată cu sângele în obraji. Am uitat instant de domn, de dis tanţă, de măşti ÅŸi de viruÅŸi. Cappucino-ul av ea un gust incredibil de aromat, augmentând acel sentiment de libertate. Ce puÅ£in ne trebuie pentru a simÅ£i c ă trăim, nu? Ziua a zburat pe negândite iar în urma ei a rămas un sentiment de început de normalitate. Altă normalitate.

Cele bune,
Cornelia