S-a încheiat și ultima etapă a evenimentului „CASE European Roadshow – 2023”, eveniment cu certificare de sustenabilitate, ce s-a desfășurat între 14 – 15 septembrie în Derbyshire, Marea Britanie. Compania a urat bun venit dealerilor din Marea Britanie și din Europa de Nord, presei din domeniul construcțiilor și celor peste 200 de clienți l a ultima etapă din acest an a evenimentului „CASE European Roadshow”, după celelalte evenimente bine primite din Germania, Italia și Franța, desfășurate pe perioada verii.
Compania CNH Industrial, prin intermediul mărcii sale CASE Construction Equipment (CE) și în conformitate cu politica sa de implicare în dezvoltarea durabilă, s-a angajat să realizeze un eveniment durabil, ca proiect pilot pentru certificarea ISO 20121. ISO 20121 este un standard internațional pentru organizațiile care doresc să își demonstreze angajamentul față de sustenabilitate în planificarea și implementarea evenimentelor.
Standardul ISO 20121 are la bază trei principii de dezvoltare durabilă: cel etic-social, cel economic și cel de mediu. Standardul sprijină realizarea obiectivelor ODDONU (Obiectivele de Dezvoltare Durabilă - Organizația Națiunilor Unite) și este în concordanță cu politica, strategia și obiectivele companiei CNH Industrial în materie de management durabil. Obiectivul este deschiderea de noi drumuri, printr-o abordare inovatoare a managementului evenimentelor companiei.
Toate aspectele de mediu, sociale și economice ale evenimentului au fost analizate și au fost luate măsuri pentru a minimiza impactul acestora. Acestea au inclus conservarea terenurilor, gestionarea deșeurilor, limitarea emisiilor, achizițiile durabile și îmbunătățirea impactului social și economic asupra comunităților implicate.
În cadrul evenimentului, atenția acordată mediului a fost extinsă la echipamentele expuse, pe roți compact electric. Acesta va fi lansat pentru clienții din Europa până la sfârșitul anului.
CASE oferă acum două mini-excavatoare electrice. Modelul CX15EV a fost lansat la începutul acestui an, iar modelul CX25EV de 2,5 tone va fi disponibil în lunile următoare. În ambele cazuri, mini-excavatoarele sunt capabile să funcționeze timp de un schimb de lucru între două încărcări ale bateriei, cu o putere și performanțe la fel de mari, dacă nu chiar mai mari decât cele ale modelelor convenționale cu motor diesel.
“ISO 20121 prevede monitorizarea performanțelor, întotdeauna cu referire la principiile și politicile adoptate de organizație. Aceasta ne permite să identificăm și să gestionăm corect lecțiile învățate în urma evenimentului, pentru a le utiliza în planificarea activităților ulterioare.” clienții putând testa două miniexcavatoare complet electrice și un prototip de încărcător” - DANIELA ROPOLO, ȘEF AL INIȚIATIVELOR DE DEZVOLTARE DURABILĂ LA CNH INDUSTRIAL
De asemenea, CASE a extins gama de modele cu motoare diesel disponibile pentru clienții din Europa. Odată cu lansarea liniei de mini-excavatoare D-Series, compania a crescut numărul de modele de la șapte la un număr incredibil de 20 de utilaje, cu o greutate de operare cuprinsă între 1 - 6 tone. Aceasta include și câte o opțiune cu rază de girație zero a consolei spate a turelei pentru fiecare sector de greutate și patru miniexcavatoare cu braț principal articulat în două părți (TAB). CASE oferă acum un miniexcavator care să se potrivească fiecărei aplicații, pentru fiecare sector de piață, în
fiecare teritoriu.
CASE CE a prezentat și noul CX75E, un excavator midi de 7,5 tone cu un braț articulat în două părți (TAB). Oferit alături de CX70E, echipat cu un singur braț de 7 tone, CX75E permite companiei CASE să ofere o acoperire completă a tuturor sectoarelor pieței excavatoarelor midi din Europa. Clienții au avut ocazia să încerce o selecție de excavatoare pe șenile din seria E și din recent lansata linie de excavatoare pe roți ESeries. Cu patru modele, gama de excavatoare pe roți include două modele cu consola spate a turelei convențională și două modele cu consola spate a turei redusă, cu mase de lucru de 14-17 tone.
Echipamentele expuse au inclus, de asemenea, încărcătoare pe roți compacte și de dimensiuni normale. Pentru mulți dintre cei prezenți, evenimentul a oferit și o primă ocazie de a vedea cel mai recent autogreder CASE din seria C, dotat cu comenzi electro-hidraulice. Dezvoltat pentru șantierele de mici dimensiuni și pentru o mare varietate de aplicații, de la amenajări peisagistice la întreținerea terenurilor, de la agricultură la construcții, prototipul mini-încărcătorului pe șenile TL100 a atras atenția asistenței și a fost apreciat în cadrul evenimentului.
Utilajul compact oferă o combinație perfectă de manevrabilitate și putere, așa că puțini vizitatori au putut rezista oportunității de a pune la încercare utilajul. În cadrul evenimentului, CASE a avut standuri de prezentare a serviciilor sale de conectivitate, demonstrând modul în care sistemele telematice, cum ar fi SiteWatch, pot economisi bani și pot reduce timpii de întrerupere neprevăzuți pe șantier.
Compania a fost susținută la eveniment și de furnizorii de atașamente Geith și Sampierana, care au oferit clienților sfaturi și informații privind cupele, șenilele și o serie de alte componente distribuite. Ca și la celelalte evenimente „CASE European Roadshow”, conform tradiției, vizitatorii au posibilitatea de a-și încerca norocul la faimoasa provocare a operatorului CASE Rodeo. Folosind un mini-excavator CX25D, cu un căuș atașat la cupă, operatorii au trebuit să ridice mingi de golf și să le depună în interiorul unor conuri rutiere în așteptare, distanțate în jurul mașinii. Acest lucru a trebuit să fie realizat contra cronometru, combinând viteza și precizia, cu controlul mașinii din vârful degetelor.
“Cu atât de multe mașini noi și îmbunătățite expuse, evenimentul CASE Roadshow a reprezentat o oportunitate incredibilă pentru clienții și distribuitorii noștri de a se întâlni și de a încerca cele mai noi echipamente. De asemenea, ei au putut să-și facă o idee asupra viitorului, văzând gama noastră de echipamente electrice în creștere. Mai mult decât atât, evenimentul Roadshow a oferit companiilor CASE CE și CNH Industrial o oportunitate interesantă de a crea primul nostru eveniment durabil certificat ISO 20121. Am reușit să evaluăm și să perfecționăm fiecare aspect al creării și implementării evenimentului Roadshow și am fost încântați de rezultatele obținute și de feedbackul tuturor celor care au fost prezenți.” - IVONA NICOL, DIRECTOR DE MARKETING EUROPA DE NORD