Conceput special pentru aplicații de demolare a clădirilor civile cu până la trei etaje și a clădirilor industriale, noul excavator cu braț drept Cat® 330 crește eficiența lucrărilor de demolare, sortare și excavare la niveluri scăzute de înălțime, oferind în același timp posibilitatea de operare de la distanță.
În completarea gamei de excavatoare de demolare Caterpillar, a fost special dezvoltat noul excavator cu braț drept Cat® 330 SB care oferă performanțe excepționale în aplicațiile de demolare a clădirilor de nivel scăzut. Oferind o adâncime maximă de excavare de 5,8 m, noul excavator cu braț drept are o deschidere verticală maximă de 12,48 m - cu 2,45 m mai mare decât un excavator standard Cat® 330 – suficient și eficient pentru demolarea clădirilor cu trei etaje. De asemenea, excavatorului Cat® SB i se pot atașa o gamă largă de echipamente de demolare, inclusiv ciocane, multiprocesoare, graifăr de demolare, pulverizatoare și cuple rapide.
Ușor de transportat de la un șantier la altul, noul excavator de demolare are o masă operațională de 31,52 t atunci când este echipat cu o cupă de 1,54 mc și are o lățime exterioară de 3,19 m, cu papuci de șenile de 60 cm.
Tehnologiile standard Cat pentru noul 330 SB sporesc polivalența, precizia și eficiența utilajului în aplicațiile de demolare și excavare. Excavatorul este acționat de motorul Cat C7.1 de 278,8 CP (205 kW), dovedit în exploatare, iar cele trei moduri de putere - Smart, Power și Eco - adaptează puterea motorului și cea hidraulică la sarcină, reducând consumul de combustibil. Sistemul electrohidraulic al excavatorului face față fără efort diferitelor tipuri de materiale de construcție, în timp ce cuplajul rapid standard și circuitele de presiune medie și înaltă permit utilizarea unei game largi de accesorii de demolare Cat.
Tehnologia sporește eficiența
Cabina de nouă generație a noului excavator pentru demolări oferă confort operatorului pe tot parcursul zilei de lucru. Toate comenzile utilajului sunt poziționate în fața operatorului, pentru un acces mai ușor și mai rapid la toate funcțiile mașinii. Majoritatea funcțiilor mașinii - inclusiv funcțiile joystick-ului, tiparul de lucru și sensibilitatea de operare – se pot personaliza rapid prin intermediul monitorului cu ecran tactil de 10 inch. Operatorii vizualizează pe ecran imaginile standard ale camerei video din spate și ale camerei video laterale din dreapta pentru a vedea cu ușurință obiectele și personalul din jurul utilajului.
La excavare, citirile de adâncime și pantă cu tehnologia standard Cat Grade 2D sunt ușor de vizualizat pe monitor. Tehnologia Cat Payload - standard în echiparea cu cupă și opțională cu atașamentele cu graifăr - oferă estimări ale greutății în timp real, la bord, pentru a ajuta la atingerea obiectivelor precise de încărcare și pentru a evita supraîncărcarea și subîncărcarea. Aceasta caracteristică poate fi combinată cu tehnologia VisionLink® pentru gestionarea de la distanță a obiectivelor de producție. Furnizând date critice de funcționare a utilajului, cum ar fi locația, orele, consumul de combustibil, productivitatea și codurile de diagnosticare, tehnologia Cat® Product Link™, integrată cu aplicațiile mobile și online Cat, contribuie la creșterea eficienței pe șantier și la scăderea costurilor de exploatare pentru noul excavator.
Operarea de la distanță
Operarea de la distanță a excavatorului prin intermediul tehnologiei Cat Command sporește siguranța și confortul de operare. Sistemele electronice de bord, sistemele de supraveghere video și comenzile de la bord oferă operatorilor același răspuns de control, aceeași senzație și aceeași precizie de operare ca în cabină, pentru a obține o calitate constantă a muncii. Kiturile de comandă ușor de instalat oferă opțiunea de operare în linie vizuală prin intermediul consolei Command sau de operare în afara câmpului vizual utilizând stația Command.
Design robust, întreținere ușoară
Noul excavator cu braț drept Cat 330 dispune de brațe și șasiu ranforsate, precum și de apărătoare întărită pentru cilindrul hidraulic al cupei, sporind astfel durabilitatea utilajului în aplicații de demolare solicitante. Standard pentru cabina de ultimă generație, dispozitivele de protecție ale operatorului protejează acoperișul și geamurile laminate și armate P5A din față împotriva căderilor de resturi în timpul demolării, contribuind în același timp la menținerea vizibilității. Un cadru de șenile înclinat previne acumularea noroiului și a resturilor pentru a ajuta la reducerea daunelor, în timp ce axele și bucșele etanșate ale șenilelor reduc zgomotul de deplasare și cresc durata de viață a trenului de rulare.
Valorificând tehnologia Cat, tehnicienii de service ai reprezentanțelor pot efectua diagnoze de la distanță și actualizări de software pe excavatorul Cat 330 SB. Funcția Remote Troubleshoot permite dealerilor să diagnosticheze codurile de eroare și să depisteze eventualele defecte ale mașinii fără a întrerupe ciclul de producție. În același timp, funcția Remote Flash facilitează trimiterea actualizărilor software la mașină și instalarea acestora într-un moment convenabil pentru client.
Pentru a reduce costurile de exploatare și de proprietate pe termen lung, toate filtrele de combustibil au acum intervale de înlocuire extinse, sincronizate, de 1 000 de ore și sunt grupate împreună pentru o întreținere simplificată. Filtrele de combustibil, de ulei și de aer cu durată lungă de viață reduc timpul petrecut de excavator în service, iar verificarea uleiului hidraulic și purjarea de apă a sistemului de combustibil se fac de la nivelul solului. Operatorii pot urmări cu ușurință durata de viață a filtrelor și intervalele de întreținere din interiorul cabinei.

Specificație tehnică sumară, excavator Cat® 330 SB
- Masa operațională*: 30 500 kg
- Tip motor: Cat C7.1
- Putere motor – ISO 14396:2002: 205 kW (278,8 CP)
- Contragreutate: 6 713 kg
- Înălțime max. bolț la capătul balansierului: 10 800 mm
- Sarcina max. la vârful brațului balansier: 7 055 kg
- Distanța max. la vârful brațului balansier: 9 532 mm
- Adâncimea max. de săpare**: 5 810 mm
- Distanța max. la nivelul solului**: 11 190 mm
*masa operațională, reprezintă configurația standard: 90% combustibil, operator și cupă pentru braț drept;
**toate dimensiunile sunt aproximative și pot varia funcție de cupa pentru care s-a optat.

