Cum să plantezi seminţe pe timp de furtună

Toată situaţia din ultimii doi ani şi a lăsat amprenta asupra mea poate chiar mai mult decât conştientizez. Stau în permanenţă cu inima strânsă şi văd că parcă vin una după alta şi nu s e mai termină. De la început de 2020 a u tot venit: valuri după valuri de pandemie, panică şi nesiguranţă legată de sănătate, care influenţează toate celelalte aspecte ale vieţii, segregările în multitudine de tabere cu privire la vaccin, teorii ale conspiraţiei, lipsa de predictibilitate, greutatea cu care se planifică o vacanţă şi condiţiile de călătorie mereu în schimbare, măştile sanitare care s-au suprapus peste măştile noastre interioare, ochii puţin speria ţi pe care îi văd pe deasupra acestor măşti la oamenii pe lângă care trec pe stradă. Multe. Le ştiţi. Chiar trebuie să ai un minds et complet flexibil ca să nu laşi să te influenţeze tot ce se întâmplă.

În prima fază mi-am pus multe planuri şi proiecte pe hold, aşteptând să se liniştească apele. Dar apele deveneau din ce în ce mai învolburate, iar furtunile apăreau una câte una la orizont. Am văzut că viaţa trece, parcă, pe lângă mine aşa, tot aşteptând să fie mai bine . Şi mi am zis: hai să încep să fac măcar câte una din c ele pe care mi le am propus, chiar şi a şa, în contextul dat! Acela a fost pentru mine un turning point. Nu mi-am dat seama pe moment de valoarea acestei decizii, însă ulterior am înţeles: viaţa se întâmplă ŞI ÎN TIMPUL furtunii. Este acelaşi timp care trece, aceleaşi minute, aceleaşi momente. Ideea este ce anume facem cu acest timp care se scurge.

Mi-am dat seama că dacă stau să aştept, parcă ceva din mine s e transformă în gol. Însă dacă încep să fac, chiar şi l ucruri care se dovedesc a fi greşite, ineficiente, prost înţelese sau prost aplicate, acel gol din mine s e diminuează indiferent dacă ce fac are rezultatul scontat sau nu. Şi am început să văd valoarea acestei constatări: poate, cu experienţa, cu vârsta, cu timpul, încep să înţeleg ceva mai bine via ţa. Şi îi dau bice. Fac lucruri, mă mişc, caut, citesc, vorbesc, gândesc, fac planuri şi le pun în aplic are aşa cum reuşesc eu mai bine . Iar viaţa îmi dă înapoi ener gia acestor lucruri făcute, care se adăugă în mine şi cumva, mă cresc pe interior. În aceeaşi idee, lucrul la revistele noastre a devenit şi el altfel, mai calitativ, curge. Văd acţiunile cumva încadrate într-un joc mai c uprinzător. Sper ca rezultatul muncii noastre să se vadă în ochii voştri, ai cititorilor, şi să vă aducă un extra-imbold pentru A FACE în continuare!

Cele bune,
Cornelia Rotaru