Sigla Nicola devine istorie pe piața europeană după ce autocamioanele electrice și cele cu celule de combustibil cu hidrogen ale societății mixte Nikola-Iveco, cunoscute sub numele de Nikola Tre BEV și Nikola Tre FCEV, vor fi comercializate în Europa sub marca Iveco, cu efect imediat. Această decizie a fost precedată de preluarea societății mixte de către Iveco și de redenumirea diviziei în EVCO (Electric Vehicles Company). Finalizarea cu succes a acestui pas anunțat reconfirmă angajamentul constant al Companiei de a juca un rol de lider în segmentul transporturilor grele cu emisii zero.
Autovehiculele electrice și pe bază de hidrogen bazate pe modelul convențional S-Way vor fi identificate de acum ca Iveco Heavy Duty BEV și Iveco Heavy Duty FCEV. Ambele modele de camioane vor ieși de pe linia de producție a uzinei din Ulm și vor fi vândute prin intermediul rețelei de dealeri Iveco.
Propulsia va fi asigurată în continuare de puntea electrică de la FPT Industrial, compania soră a Iveco. În cazul autocamionului electric pe baterii, aceasta are o putere continuă de 480 kW / 653 CP și este cuplată la nouă baterii cu o capacitate totală de 738 kWh. Iveco oferă o autonomie de până la 500 de kilometri și un timp de încărcare până la 80 %, de aproximativ 90 de minute la 350 kW. În cazul autocamionului cu celule de combustibil cu hidrogen cu sistem de pile de combustie Bosch, sunt disponibili 400 kW / 544 CP. Cu butelii de 70 kg, la o presiune de 700 de bari, ar trebui să fie posibilă parcurgerea a până la 800 de kilometri înainte de o oprire de 20 de minute la stația de alimentare cu hidrogen. În orice caz, masa brută admisă este de 44 de tone, potrivit Iveco.
În ceea ce privește lansarea pe piață, Iveco vizează al patrulea trimestru al acestui an pentru versiunea electrică pe baterii. Tot atunci vor fi lansate și primele camioane cu pile de combustie în cadrul proiectului european H2Haul în Franța, Elveția și Germania - dar adevărata creștere a producției de serie nu este încă programată pentru 2023.
România încă nu este pregătită complet pentru transportul de mărfuri pe distanțe lungi cu camioane electrice (ce să mai vorbim de hidrogen), însă a început să facă pași în această direcție. La nivel local, pe distanțe scurte, pentru aprovizionare, mai multe lanțuri de magazine au luat măsuri de dotare a depozitelor cu stații dedicate de încărcare electrice „fast charge”.
Folosirea camioanelor electrice pentru transportul de mărfuri face parte din planul de reducere a amprentei de carbon cu 30% pana in 2030, potrivit normativelor UE, la implementarea cărora sunt obligate toate tarile membre. Va fi oare România pregătită în următorii șapte ani pentru folosirea camioanele electrice pentru transportul de mărfuri la nivel național, nu doar la nivel local. Odată ce vor fi făcute investiții în implementarea de stații de încărcare in centre logistice, trei din zece camioane pentru activitatea de transport de mărfuri în România vor trebui să fie camioane electrice.
Valeriu BEZDEDEANU
Follow us
Aboneaza-te la newsleter
News
Dispare Nikola, renaște Iveco
Recent Posts:
Iveco Group își păstrează sediul la Torino, identitatea mărcilor și structura industrială. Cele două companii anunță continuitatea contractelor, garanțiilor și serviciilor pentru clienți, alături de colaborarea în inginerie, producție și dezvoltarea tehnologiilor de propul...
Citeste mai mult
Lucrările la Magistrala 6 de metrou au intrat într-o nouă etapă odată cu lansarea primului utilaj TBM pe Secțiunea Nord. Cu o greutate de 602 tone, o lungime de 103 metri și un cap de foraj cu diametrul de 6,57 metri, utilajul „Sfânta Parascheva” a început excavar...
Citeste mai mult
Producătorul român IRUM continuă dezvoltarea gamei de utilaje forestiere și aduce în atenția pieței internaționale un nou model: TAF X-Combi. Prezentat la München, utilajul de 225 CP propune o abordare diferită a lucrărilor forestiere, reunind într-o singură platformÄ...
Citeste mai mult
Șantierul Naval Mangalia intră într-o nouă etapă, după ce compania germană Rheinmetall a câștigat licitația pentru preluarea acestuia, oferind peste 138 de milioane de euro. Tranzacția ar putea readuce la viață unul dintre cele mai importante obiective industriale din Rom&acir...
Citeste mai mult
