Follow us


Aboneaza-te la newsleter

Machinery

ESTE TIMPUL SĂ GÂNDIM HIBRID GAMA METSO OUTOTEC LOKOTRACK® E-POWER ESTE AICI

ESTE TIMPUL SĂ GÂNDIM HIBRID GAMA METSO OUTOTEC LOKOTRACK® E-POWER ESTE AICI

Ca răspuns la cererea tot mai mare pentru echipamente de concasare și sortare mai prietenoase cu mediul, Metso Outotec a introdus gama Lokotrack® e-Power, care aduce echipamentele mobile de concasare și sortare Lokotrack® hibride într-o singură ofertă distinctă, sustenabilă. Gama include 15 concasoare și șase ciururi cu acționare diesel-electrică, ceea ce reprezintă cel mai larg portofoliu de piață de echipamente hibride mobile de concasare și sortare.

Gama Lokotrack e-Power este un factor important în realizarea obiectivelor inițiativei «Planet Positive» a grupului Metso Outotec. Cu inițiativa «Planet Positive», Metso Outotec se angajează să limiteze încălzirea globală la 1,5° C. Concasarea agregatelor consumă foarte multă energie, fapt pentru care, datorită acțiunilor de dezvoltare vizând reducerea consumului de combustibil, emisiile anuale de CO2 ale echipamentelor Lokotrack sunt cu 20 000 de tone mai scăzute în prezent în comparație cu situația de dinainte de 2010.

Am introdus primele modele Lokotrack E în urmă cu 35 de ani, așa că suntem unul dintre pionierii din acest domeniu. În ultimii câțiva ani, cererea de soluții hibride a început cu adevărat să se accentueze pe măsură ce reglementările de mediu au devenit din ce în ce mai stricte în mai multe țări. De fapt, vânzările modelelor Lokotrack E s-au dublat în cinci ani și ne așteptăm ca tendința să se accelereze.” - KIMMO ANTTILA,  VICE-PREȘEDINTE LOKOTRACK SOLUTIONS - METSO OUTOTEC

”Într-o ofertă de echipament hibrid, acționarea diesel și cea electrică se completează reciproc. În locațiile îndepărtate în care rețeaua electrică nu este disponibilă, o acționare diesel este în continuare singura soluție viabilă. Investim puternic în dezvoltarea tehnologiilor sustenabile. Echipamentul Lokotrack este robust, eficient din punct de vedere energetic și foarte mobil - și răspunde multiplelor nevoi ale clienților de astăzi și de mâine.” - KIMMO ANTTILA, VICE-PREȘEDINTE, LOKOTRACK SOLUTIONS - METSO OUTOTEC

Principiile de proiectare Lokotrack sunt simple: optimizarea costurilor de operare, sporirea capacității de producție și a calității produsului final al afacerii clientului. Luăm în considerare consumul total de combustibil, inclusiv tehnologiile motoarelor și transmisiei, dar și altor factori, cum ar fi greutatea de transport a echipamentului și funcția de stand-by a motorului”, explică Kimmo Anttila. „În plus, am redus volumul de ulei hidraulic și lubrifiant cu mai mult de jumătate, pentru a ușura și mai mult povara asupra mediului. Pe baza datelor noastre, un echipament Lokotrack folosește cu până la 80% mai puține uleiuri în comparație cu modelele noastre anterioare și în comparație cu multe alte mărci de pe piață. Bineînțeles, transmisia hibridă reduce și mai mult nevoia de uleiuri și lubrifianți.”

Mobilitatea și polivalența sunt în centrul liniei de produse Lokotrack®. Oriunde vă desfășurați afacerea, fie ea de producție de agregate, demolare sau reciclare, soluțiile Lokotrack® e-Power vă asigură că aveți avantajul de a folosi întotdeauna cea mai curată și cea mai economică opțiune de acționare a echipamentului. Beneficiile sunt variate: economii și sustenabilitate, respectarea celor mai stricte reglementări în materie de mediu, durată lungă de viață a echipamentului - cu mai puține perioade de ne-funcționare, trecerea de la modul de funcționare electric la cel diesel se face printr-o simplă acționare a unui comutator.

Un echipament Lokotrack® e-Power îți dublează oportunitățile. Nu poate fi pusă la îndoială flexibilitatea unui motor diesel modern, cu emisii reduse și cu zgomot redus - cu un rezervor plin se poate lucra zile întregi oriunde. Nu există nici o îndoială că prin utilizarea doar a energiei electrice pentru ca echipamentele să funcționeze, se generează economii, se reduce zgomotul în timpul lucrului, iar întreținerea este mai ușoară. Deci, de ce să nu le iei pe amândouă? Soluțiile Lokotrack® e-Power oferă de două ori mai mul te opțiuni - c u noi oportunități de muncă, economii de costuri și ușurință în întreținere. Iar aceste soluții au fost testate, dovedite și dezvoltate de zeci de ani.

Energia electrică are avantajul că este silențioasă, nu generează emisii și este economică ori de câte ori o rețea electrică este disponibilă, iar acest lucru este valabil mai ales pe șantierele urbane. Prin adăugarea sistemelor de suprimare a zgomotului și a prafului, se poate concasa și sorta practic oriunde - în conformitate cu cele mai stricte reglementări.

Totodată, motorul diesel vă asigură disponibilitatea de a putea să lucrați pe orice șantier mergeți și să fiți pregătiți pentru orice. Adăugați la aceasta legendara mobilitate Lokotrack® și modul de transport compact, acționarea hidraulică, și puteți fi oricândacolo unde aveți nevoie - rapid și economic.

Un echipament Lokotrack® hibrid înseamnă:
• flexibilitate, cu sursă de putere selectabilă;
• rezervă de putere grație unui generator „supradimensionat”;
• reglare ușoară a turației cu un convertor de frecvență;
• putere de concasare stabilă, cu motorul electric;
• economii la conectarea la rețeaua electrică externă.

Costurile cu combustibilul fosil sunt ridicate și vor rămâne așa. Deși există o variație globală, se poate spune că electricitatea este întotdeauna mai ieftină pe kW decât motorina. Practic, costurile pentru producerea aceleiași cantități de agregate se reduc cu până la 50 %.

Lokotrack®-LT130E™ - concasor mobil cu fălci din gama Lokotrack® e-Power

Machinery

Recent Posts:

Keestrack are o reputație solidă în ceea ce privește echipamentele inovatoare și eficiente din punct de vedere al costurilor, fiind într-o căutare continuă a celor mai bune performanțe la cel mai mic cost pe tonă produsă.Producătorul de echipamente mobile de concasare și sorta...


Citeste mai mult

În lume, milioane de kilometri de drumuri poartă semnătura BOMAG. Timp de peste 60 de ani, istoria companiei BOMAG a fost sinonimă cu istoria construcției de drumuri. Cu know-how-ul acumulat, BOMAG a stabilit ritmul pentru întreaga industrie de infrastructură rutieră.Societatea Gen...


Citeste mai mult

Compania FPM.BV continuă să-și consolideze poziția în domeniul utilajelor industriale, extinzându-și portofoliul pentru a răspunde cererii crescute din domeniul construcțiilor și al agriculturii. Cu o experiență de peste 19 ani în industrie și un angajament ferm față d...


Citeste mai mult

Compania Keohane Readymix din comitatul irlandez Cork, este o afacere de familie ce se desfășoară de-a lungul a trei generații. Compania s-a dezvoltat rapid fiind astăzi un furnizor prosper de beton gata de amestec, blocuri de beton, agregate și nisip. Toate materialele de construcție sunt pr...


Citeste mai mult