Facem treabă, în pandemie, în România

În a doua săptămână a lunii iulie am ieşit încă odată din Bucureşti, cu treabă, în vizită la o nouă fabrică de prefabricate din beton, lângă Ploieşti. Puteţi citi pe larg în paginile ediţiei prezente detaliile tehnice ale vizitei. Ca şi vibe, însă, am vrut să detaliez aici, în editorial.

Am părăsit Bucureştiul după ce s-au terminat orele traficului de vârf din decursul dimineţii (8.00-10.00). În perioada de lockdown traficul a fost mult mai lejer, la începutul stării de alertă a început progresiv să crească în densitate de maşini, iar acum aproape că nu mai există diferenţă între traficul de acum şi acela de dinainte de lockdown. Oamenii se mişcă, fac treabă, se feresc de virus, însă şi-au dat seama că viaţa merge înainte şi că nu se poate sta acasă la infinit.

La Boma Prefabricate (start-up din 2019) am găsit un sediu nou-nouţ de birouri, o fabrică funcţională, cât şi un furnicar de oameni. Încă se mai lucra la amenajarea a ceea ce se doreşte cel mai mare spaţiu de expo de prefabricate din România, aflat la intrare, în dreapta sediului de birouri. Mi-a plăcut încă de cum am intrat în sediu atmosfera generală, cât şi atitudinea oamenilor: destinşi, relaxaţi, dar eficienţi, clari, fiecare îşi cunoştea bine ce trebuie să facă. Am stat de vorbă cu multă lume: de la agentul de pază, la recepţioneră, până la directorul general. Mă aflam printre români, însă nu aveam acel sentiment de laisser-faire, că “merge şi aşa”, pe care îl cunoaştem cu toţii şi îl întâlnim în diverse contexte. Nu, deloc. Am simţit profesionalism, pregătire, structură, claritate şi drive. Discuţiile avute au avut ca puncte centrale business-plan-ul (reprezentanţii companiei îşi făcuseră un plan bine pus la punct, pe care l-au ajustat din mers datorită pandemiei), cultura organizaţională, branding-ul (foarte complet şi complex înţeles de către top management), condiţiile oferite angajaţilor (care, apropo, vorbeau cu mândrie despre directorul lor, se vedea pe ei că nu îi forţează nimeni să facă asta, însă erau clar mulţumiţi că munceau acolo şi nu în altă parte). I-am întrebat cum a fost pentru ei în perioada de lockdown, când toată lumea era speriată şi confuză, mai ales că se aflau fix înainte de inaugurarea sediului şi munca se desfăşura din container. Mi-au spus că nu prea au avut timp să le fie frică, ei au avut treabă. Mi-a mers la suflet!

După vizita sediului şi vizita fabricii am plecat de la ei parcă alt om. Ştiţi cum îţi dă curaj şi speranţă o discuţie sau un context care te încarcă? Exact aşa ne-am simţit. Ne-am propus neapărat să îi mai vizităm cel puţin odată pentru a vedea cum va arăta la final spaţiul de expo. Da, România creşte în calitate! Dacă aveţi dubii, mergeţi să îi vizitaţi!

Spor maxim,
Cornelia