Ziua de marţi, 13 aprilie, începuse bine, cu soare, dar şi cu puţin nor la orizont. Era deja aproape ora 12 şi aşteptarea devenise apăsătoare. Parcarea de la Carrefour Colosseum din Bucureşti era plină de maşini de şcoală auto, cât şi de maşini pregătite pentru examen. În faţa mea erau pe listă 5 persoane care trebuia să fie examinaţi de agentul de poliţie înainte să-mi vină şi mie r ândul (erau în total vreo 10 agenţi de poliţie şi fiecare examinau câte 6 oameni, în grupe de câte 2).
Maşina cu primii doi s e întorcea deja din traseu şi toată lumea o urmărea încordată. În ea dădea examen un domn de vârsta a doua care conducea concentrat. Uitându-mă la maşină, la un moment dat am pierdut-o din vedere într-o curbă. După puţin timp însă, văd că vine alergând spre mine instructorul meu auto, care mă întreabă precipitat dacă mai ştiu care este reperul pentru gararea cu spatele. Îmi spune stresat că agentul de poliţie dăduse această cerinţă d-lui de vârsta a doua care tocmai terminase traseul. Panică. Toţi cei care urmăm la traseu am început într-un suflet să discutăm gararea cu spatele, iar câţiva chiar au sărit să o şi repete practic acolo în parcare.
După încă o oră revine şi a doua maşină cu următorii doi elevi. Urmăm noi, eu şi un tânăr înalt şi slab, cu părul lung strâns în coadă, brunet şi cu ochelari: Rareş. Pe faţa lui se citea puţină crispare însă ce o fi fost în sufletul lui, doar puteam să îmi imaginez. Rareş urcă la volan şi agentul de poliţie îl identific ă atât pe el, cât şi pe mine, în calitate de martor. Examenul începe. Rareş merge încet şi atent, întorcând cu greu volanul unui Logan extrem de vechi, care scârţâia şi gemea din toate balamalele. De fiecare dată când lua o curbă mă miram că maşina ajunge pe direcţia potrivită, cumva mi se părea extrem de greu ca roţile înţepenite să se coordoneze cu direcţia dată de volan. Însă vechiul Logan asculta de comenzi şi îşi făcea treabă. La fiecare intersecţie băiatul se aplecă spre fată şi întorcea capul de multe ori atât în stânga, cât şi în dreapta, cu mare atenţie şi prudenţă. M-am uitat peste umărul lui să văd cu câţi km la oră mergea, cadranul de la kilometraj arăta 25km/h, care, cred, a fost viteză maximă cu care a mers pe tot parcursul examenului. După vreo 25 de minute agentul de circulaţie l-a oprit şi i-a scris pe procesul verbal mult doritul: Admis. Rareş condusese, într-adevăr, impecabil!
Urmez. Ne mutăm cu toţii în maşina cu care am făcut şcoala de şoferi, cu agentul de poliţie în dreapta mea şi Rareş pe bancheta din spate, în calitate de martor. Fiind un Logan din 2015 pe motorină, maşina părea OZN pe lângă cea din care tocmai veneam. Reglez de toate, pun centura şi pornesc. Loganul meu fuge destul de repede fără să apăs pe acceleraţie, doar dând drumul la ambreiaj. Ţin strâns ambreiajul ca să nu o ia l a goană şi aplic aceeaşi strategie ca Rareş: o ţin în 25km/h ma xim. Pentru cine ştie, pentru a intra în parcarea de la Carrefour Collosseum venind din zona de străduţe, este necesar să treci prin 5 s ensuri giratorii care urmează, cumva, unul după altul. Când le-am parcurs prima dată în timpul şcolii de şoferi, la final de ultim rond, simţeam cum ochii mi se învârt în orbite. De atunci, de fiecare dată când treceam pe acolo mă plângeam instructorului că nu voi reuşi ever să le fac fără nicio greşeală.
Din seria, de ce ţi-e frică, de aia nu scapi, agentul de poliţie parcă a ştiut cât de tare îmi plăceau sensurile giratorii succesive. Prima indicaţie pe care mi-a dat-o a fost: ne întoarcem în parcarea de unde am plecat. Asta a însemnat primele 5 sensuri giratorii. Apoi a decis să fac o întoarcere spre parcare, apoi încă odată spre ieşire. Încă 10 sensuri. După, a urmat traseul propriu zis, după care, guess what: încă 5 sensuri giratorii pentru a reveni, la final de traseu, în parcare. Din toată povestea m-am ales cu 9 puncte penalizare deoarece, la un moment dat, am “muşcat” din banda din stânga, într-unul din sensuri, fiind concentrată să nu uit să semnalizez că ies din el pe a doua ieşire. Ajunsă pentru a 3-a oară în parcarea Carrefour Colloseum, am efectuat un mers cu spatele şi o parcare cu faţa între două repere fixe.
La final, pe procesul verbal am văzut scris ADMIS, după 20 de ani de la prima mea școală de şoferi (făcută pe un Fiat Uno străvechi), după aproape 4 şcoli începute şi neduse la capăt şi după 2 examene la care am fost respinsă. Marţi, 13, a fost, până la urmă, cu noroc :)
Cele bune,
Cornelia Rotaru
