Follow us


Aboneaza-te la newsleter

Machinery

Noua generație de echipamente mobile de reciclare Kiverco a debutat la IFAT München 2026

Noua generație de echipamente mobile de reciclare Kiverco a debutat la IFAT München 2026

Kiverco a ales IFAT München 2026 pentru lansarea unei noi generații de echipamente mobile de reciclare cu acționare integral electrică. Printre principalele noutăți ale gamei se numără separatorul densimetric DS150 și noul separator mobil cu curenți turbionari, echipamente concepute pentru a crește eficiența recuperării materialelor și flexibilitatea liniilor tehnologice de reciclare.

Industria reciclării traversează o perioadă de transformări accelerate. Cerințele privind recuperarea unui număr tot mai mare de materiale valorificabile, reducerea consumului de energie și creșterea flexibilității instalațiilor determină producătorii să regândească modul în care sunt proiectate și exploatate echipamentele de sortare și reciclare. Electrificarea echipamentelor mobile reprezintă una dintre principalele direcții de dezvoltare ale industriei reciclării. În acest context, producătorul din Irlanda de Nord Kiverco a ales IFAT München 2026 pentru lansarea unei noi generații de echipamente mobile de recilcare cu acționare integral electrică, dezvoltate pe baza unui concept modular care permite extinderea treptată a instalațiilor în funcție de evoluția activității operatorilor. Vedetele prezentării au fost noul separator mobil cu curenți turbionari și separatorul densimetric DS150, două echipamente care completează această nouă platformă tehnologică.

Noua gamă reflectă o schimbare de abordare. Dacă până acum accentul era pus pe performanțele fiecărui utilaj în parte, Kiverco propune acum o platformă modulară, în care fiecare echipament poate funcționa independent sau poate fi integrat într-o instalație completă de reciclare. Configurația poate fi extinsă etapizat, pe măsura dezvoltării afacerii, fără înlocuirea utilajelor deja existente, oferind operatorilor o investiție flexibilă și adaptabilă noilor cerințe tehnologice.

O platformă modulară pentru instalațiile de reciclare ale viitorului
Electrificarea echipamentelor mobile reprezintă una dintre cele mai importante tendințe din industria reciclării. Dacă primele generații de utilaje urmăreau în principal reducerea emisiilor și a nivelului de zgomot, noile soluții pun accent și pe eficiența economică a exploatării. Acționările electrice reduc consumul energetic și necesarul de întreținere, iar eliminarea circuitelor hidraulice complexe diminuează riscul scurgerilor de ulei și simplifică operațiile de service. În același timp, posibilitatea alimentării atât de la rețeaua electrică, cât și prin intermediul unui generator permite utilizarea echipamentelor inclusiv în șantiere temporare sau în amplasamente fără infrastructură energetică permanentă.

Noua gamă mobilă Kiverco a fost dezvoltată pornind de la această filozofie. Toate echipamentele utilizează acționări electrice, sunt ușor de transportat și pot fi instalate rapid în teren. Ele pot funcționa individual, însă adevăratul lor potențial apare atunci când sunt integrate într-o linie tehnologică completă. În funcție de configurația aleasă, instalația poate recupera până la 14 fracții diferite de materiale, răspunzând cerințelor specifice ale fiecărui operator și tipului de deșeuri procesate.

Una dintre cele mai interesante idei promovate de Kiverco este dezvoltarea etapizată a instalației. În locul unei investiții majore realizate dintr-o singură etapă, compania propune un model care permite extinderea treptată a capacității de procesare. Operatorul poate începe cu un echipament pentru alimentarea și sortarea materialului, urmând ca, pe măsură ce cresc volumele procesate sau cerințele privind gradul de recuperare, să adauge o cabină de sortare, un separator densimetric, un separator cu curenți turbionari și alte module specializate. În acest fel, instalația evoluează odată cu afacerea, fără a fi necesară înlocuirea echipamentelor deja achiziționate.

Separatorul mobil cu curenți turbionari pentru recuperarea metalelor neferoase
Piesa centrală a standului Kiverco de la IFAT München 2026 a fost noul Mobile Eddy Current Separator, un echipament dezvoltat pentru recuperarea metalelor neferoase din fluxurile mixte de deșeuri. Lansarea acestui utilaj completează noua platformă modulară a companiei și extinde posibilitățile de valorificare a materialelor cu valoare economică ridicată.

Separatorul cu curenți turbionari reprezintă etapa tehnologică ce urmează sortării dimensionale și separării densimetrice, fiind destinat recuperării aluminiului, cuprului și a altor metale neferoase care nu pot fi extrase cu ajutorul separatoarelor magnetice clasice. În contextul creșterii cererii pentru materii prime secundare, eficiența recuperării acestor materiale influențează direct rentabilitatea instalațiilor moderne de reciclare.

Principiul de funcționare se bazează pe un fenomen electromagnetic. În interiorul utilajului, un rotor cu magneți permanenți de mare viteză generează un câmp magnetic alternativ care induce curenți turbionari în metalele conductoare. Interacțiunea dintre câmpul magnetic și curenții astfel generați produce o forță de respingere ce proiectează metalele neferoase pe o traiectorie diferită față de restul materialelor. Rezultatul este o separare rapidă, fără contact mecanic și cu un grad ridicat de eficiență.

Dincolo de explicația tehnică, beneficiul practic este evident. Materiale precum aluminiul sau cuprul, care în trecut puteau rămâne în fluxul rezidual, sunt recuperate și reintegrate în circuitul economic, contribuind atât la creșterea veniturilor obținute din valorificarea deșeurilor, cât și la reducerea cantităților destinate depozitării.

Kiverco recomandă utilizarea noului separator într-o gamă largă de aplicații, de la deșeuri din construcții și demolări, deșeuri solide municipale (DSM) reziduuri rezultate din dezmembrarea autovehiculelor (ASR) și deșeuri electrice și electronice, până la reciclarea sticlei, zgura provenită din instalațiile de incinerare sau recuperarea metalelor din activități miniere și de carieră. Această polivalență îl transformă într-un echipament capabil să răspundă cerințelor unor domenii foarte diferite ale industriei reciclării.

Disponibil în versiunile ES100 și ES150, separatorul păstrează toate avantajele noii platforme Kiverco: acționare integral electrică, construcție robustă, mobilitate ridicată și posibilitatea integrării atât într-o instalație completă Kiverco, cât și într-o linie tehnologică existentă. Reglarea vitezei rotorului și adaptarea parametrilor de funcționare permit optimizarea procesului de separare în funcție de caracteristicile materialului procesat, contribuind la obținerea unor rate ridicate de recuperare și a unei valorificări superioare a metalelor neferoase.

Separatorul densimetric DS150 completează procesul de sortare
O altă noutate importantă prezentată de Kiverco la IFAT München 2026 este DS150 Density Separator, echipament destinat separării materialelor ușoare de cele grele prin intermediul unui flux controlat de aer. Integrarea sa în noua generație de echipamente mobile răspunde unei cerințe tot mai frecvente în industria reciclării: obținerea unor fracții cât mai curate și cu o valoare de piață superioară.

În numeroase fluxuri de deșeuri – provenite din construcții și demolări, reciclarea lemnului, deșeuri comerciale, industriale sau municipale – materialele au dimensiuni similare, însă densități foarte diferite. În aceste situații, sortarea exclusiv după dimensiune nu mai este suficientă. Separatorul densimetric intervine în această etapă, separând materialele grele, precum piatra, sticla sau metalele, de fracțiile ușoare, cum sunt lemnul, foliile din plastic, hârtia sau alte materiale cu densitate redusă.

Modelul DS150 este un sistem cu buclă închisă care reeduce considerabil volumul de praf creat. El utilizează un sistem de separare pneumatică cu două ventilatoare de recirculare, în care viteza și debitul aerului pot fi reglate în funcție de caracteristicile materialului procesat. Această posibilitate de ajustare permite adaptarea rapidă la diferite aplicații și contribuie la obținerea unei separări eficiente, într-o zonă de separare cu tambur rotativ și cameră de expansiune, chiar și atunci când compoziția fluxului de alimentare variază semnificativ. Ca și celelalte echipamente din noua gamă Kiverco, DS150 beneficiază de acționare integral electrică și poate funcționa atât independent, cât și integrat într-o linie tehnologică modulară.

Prin recuperarea unor fracții mai curate, operatorii pot reduce cantitatea de materiale trimise la depozitare și pot valorifica mai eficient resursele reciclabile. În același timp, crește calitatea materialelor recuperate, ceea ce le mărește valoarea de piață și posibilitățile de valorificare, aspect devenit tot mai important în contextul cerințelor impuse economiei circulare.

Alte echipamente din noua generație Kiverco
Pe lângă cele două noutăți, Kiverco a prezentat la IFAT München și celelalte echipamente care alcătuiesc noua generație mobilă: Flip Flow Screen, destinată separării eficiente a materialelor dificile și umede, Feeder Trommel, utilizat pentru alimentarea și cernerea preliminară a materialului, precum și Picking Station, cabina modulară pentru sortare manuală. Împreună, aceste echipamente permit configurarea unor moderne linii tehnologice modulare, adaptate cerințelor fiecărui operator și tipului de deșeuri procesate.

Conceptul promovat de Kiverco nu urmărește doar extinderea portofoliului de produse, ci oferirea unei platforme capabile să evolueze odată cu dezvoltarea afacerii clientului. Fiecare modul poate fi integrat într-o configurație existentă sau poate constitui punctul de plecare pentru o instalație mai complexă, investițiile fiind realizate etapizat, fără înlocuirea echipamentelor deja aflate în exploatare. Această abordare oferă operatorilor flexibilitatea necesară pentru a răspunde schimbărilor din piața reciclării și noilor cerințe privind recuperarea materialelor.

O strategie bazată pe flexibilitate și dezvoltare etapizată
Prin lansarea noii generații de echipamente mobile de reciclare cu acționare integral electrică, Kiverco demonstrează că dezvoltarea tehnologică nu înseamnă doar introducerea unor utilaje noi, ci și regândirea modului în care acestea sunt integrate în procesul de reciclare. Platforma modulară prezentată la IFAT München 2026 permite configurarea unor linii tehnologice adaptate fiecărui tip de activitate, cu posibilitatea extinderii treptate pe măsura creșterii volumelor de materiale procesate.

Separatorul mobil cu curenți turbionari și separatorul densimetric DS150 sunt cele mai vizibile expresii ale acestei strategii, însă valoarea lor este amplificată de integrarea într-un sistem unitar, conceput pentru a oferi eficiență energetică, flexibilitate operațională și rate superioare de recuperare a materialelor reciclabile. Prin această abordare, Kiverco propune nu doar o nouă generație de echipamente, ci un concept de dezvoltare adaptat cerințelor actuale și viitoare ale industriei reciclării.

Ce sunt curenții turbionari?
Curenții turbionari (eddy currents) sunt curenți electrici induși în metalele conductoare atunci când acestea traversează un câmp magnetic variabil. Forța electromagnetică astfel generată modifică traiectoria metalelor neferoase, precum aluminiul și cuprul, permițând separarea lor de celelalte materiale fără contact mecanic.

Casetă tehnică
Separarea densimetrică – o etapă esențială pentru obținerea unor fracții curate
Separarea densimetrică exploatează diferențele de masă volumică dintre materiale. Cu ajutorul unui flux de aer controlat, fracțiile ușoare, precum foliile din plastic, hârtia sau lemnul, sunt separate de materialele grele, cum sunt piatra, sticla sau metalele. Această etapă contribuie la creșterea purității materialelor recuperate, la reducerea cantităților de deșeuri eliminate și la îmbunătățirea valorii economice a fracțiilor reciclabile.

Machinery

Recent Posts:

În exploatarea agregatelor minerale și în reciclarea materialelor de construcții, performanța unei instalații nu depinde exclusiv de capacitatea concasoarelor. La fel de important este modul în care agregatele sunt separate și clasificate pe fracții granulometrice. Alegerea c...


Citeste mai mult

Metso își va prezenta cele mai noi tehnologii și inovații destinate industriei miniere în cadrul Metso Summit, primul eveniment global de lansare virtuală organizat vreodată de companie la o asemenea amploare. Evenimentul va avea loc pe 10 septembrie 2026 și va fi accesibil clienț...


Citeste mai mult

După ani de cercetare și demonstrații tehnologice, utilajele autonome fac un pas decisiv către exploatarea comercială. În Elveția, compania KIBAG a pus la treabă pe un șantier real de construcții primul excavator pe șenile Develon DX225LC-7X echipat cu sistemul autonom Real-X, capabi...


Citeste mai mult

mateco, liderul pieței din România în furnizarea de echipamente pentru lucrul la înălțime, a deschis oficial ușile noului său sediu operațional din Iași. Nu este doar o simplă mutare într-o clădire nouă, ci transferul întregii activități locale într-un...


Citeste mai mult