Follow us


Aboneaza-te la newsleter

Machinery

PALFINGER PCC 57.002 - REVOLUȚIONARA MACARA PE ȘENILE CU BRAȚ PLIABIL, CE SCHIMBĂ REGULILE DE LUCRU LA ÎNĂLȚIME ÎN SPAȚII ÎNCHISE

PALFINGER PCC 57.002 - REVOLUȚIONARA MACARA PE ȘENILE CU BRAȚ PLIABIL, CE SCHIMBĂ REGULILE DE LUCRU LA ÎNĂLȚIME ÎN SPAȚII ÎNCHISE

Palfinger Crawler Crane (PCC), un produs de pionierat propus ca un concept holistic de constructorul austriac Palfinger, este un model de macara hidraulică multifuncțională, cu braț pliabil, montată pe un șasiu având tren de rulare pe șenile. Este un concept modular al unui sistem tehnic ce înglobează trei module – tren de rulare pe șenile, macara și șasiucontragreutate, ce pot fi operate în mod optim, combinat și individual, de către o singură persoană, de la distanță.

ADAPTABILITATE MAXIMA
Modelul de macara pe șenile Palfinger PCC 57.002, mezinul gamei PCC, este un model adaptat perfect spațiilor urbane sau industriale, putând fi foarte ușor manevrat într-un spațiu limitat, chiar și în spații închise. Această variantă are o rază maxima de lucru de 29,5 m, o înălțime maximă de ridicare de 32 m și o capacitate maximă de ridicare de 17.900 kg. Șenilele permit repoziționarea rapidă a macaralei pe șantier, după caz.

Concepția modulară permite și transportul separat al celor trei module, ceea ce este util în special în situațiile în care se aplică restricții de masă în timpul transportului. Modulul macaralei se poate deplasa și pe propriile picioare de stabilizare, fără șenile – procedeu cunoscut sub numele de „translatare”. Acest mod de deplasare permite trecerea prin spații extrem de joase și strâmte, precum și încărcarea într-un container. Dacă este necesar, șasiul folosit pentru transport se poate folosi ca șasiu purtător pentru PCC, facilitate ce demonstrează încă o dată flexibilitatea maximă și domeniul larg de utilizare. Având în vedere toate aceste caracteristici, modelul de macara PCC 57.002 a fost ales pentru a lucra în interiorul unui magazin de mobilă din Austria, la îndepărtarea scărilor rulante.

Manevrarea macaralei pe șenile prin intrarea principală a magazinului s-a dovedit a fi o muncă delicată însa datorită dimensiunilor compacte (1,9 m lățime și 2,1 m înălțime) și manevrabilității deosebite asigurate de telecomanda PALcom P7, accesul ei prin intrarea principală a magazinului, ce avea o lățime de numai 2,2 m, s-a putut face cu ușurință. Odată ajunsă în interiorul clădirii, macaraua a fost așezată în poziția de lucru, grinzile și picioarele de calare au fost extinse, iar brațul depliat.

PERFORMANȚĂ SUPERIOARĂ ÎN CELE MAI ÎNGUSTE LOCURI
PCC 57.002 este ideal pentru a fi utilizat în spații foarte restrânse. Modulul de macara poate fi acționat și controlat independent de șasiul său pe șenile. Totodată, macaraua poate fi și „translatată” cu ajutorul propriilor grinzi și a picioarelor de calare permițându-i trecerea pe sub pasaje joase. Astfel, ea poate să lucreze la întreaga capacitate, întotdeauna echilibrată și în condiții de stabilitate optimă, chiar și la înclinații ale solului de până la 8O.

MAI PUȚINE RESTRICȚII
Toate aceste caracteristici au însemnat că PCC 57.002 a fost alegerea perfectă pentru efectuarea lucrării. Fără această macara, cele două scări rulante ar fi fost dezmembrate prin tăiere – un procedeu zgomotos, generator de praf și consumatore timp, care ar fi întârziat data de deschidere al magazinului. „Mai ales în construcția clădirilor, ne confruntăm cu noi provocări în care se ating limitele și trebuie să dezvoltăm concepte și soluții cu totul noi pentru a ne atinge obiectivele”, declara Michael Eisshofer, specialist în construcții la STRABAG.

FĂRĂ EMISII POLUANTE LA LUCRĂRILE INTERIOARE
Macaraua Palfinger PCC 57.002 dispune de două moduri de funcționare: în exterior este pusă în mișcare de un motor diesel, iar în interiorul clădirilor, atâta timp cât exista acces la o rețea electrică, poate funcționa în modul electric. Odată introdusă în interiorul clădirii, macaraua a fost conectată la rețeaua electrică și a continuat lucrul în modul electric. Datorita razei de lucru potrivite, cele două scări rulante, fiecare cântărind 5 tone, au fost îndepărtate fără efort. „Am optat pentru macaraua pe șenile PALFINGER, deoarece interiorul clădirii nu putea fi accesat decât printr-o ușă foarte îngustă, iar aceasta a fost singura soluție”, spunea Eisshofer.


TERRA PALFINGER SRL - unicul distribuitor Palfinger  În Romania
ECHIPAMENTE DE RIDICAT, CAMIOANE RULATE
Punct de lucru Tunari- Șoseaua de Centură, nr. 11, km. 7, Comuna Tunari, Jud. Ilfov
Telefoane fixe: 031 730 7301 (2,3,4) / 0372 383 772
Fax: 031 730 7308
E-mail: office.ro@terra-world.com
https://www.terra-world.com/ro/despre/terra/

 

Machinery

Recent Posts:

Compania UTILBEN se mândrește cu un succes notabil pe care l-a obținut în doar 7 ani: vânzarea a 1.000 de utilaje de construcții Sunward în România. UTILBEN a încheiat un parteneriat cu producătorul Sunward Intelligent Equipment Group în anul 2017 și, d...


Citeste mai mult

Grupul Manitou, recunoscut la nivel mondial în domeniul echipamentelor specializate de manipulare și stivuire, a platformelor de lucru la înălțime și a utilajelor terasiere și de manipulare compacte, a anunțat la sfârșitul lunii februarie lansarea unei noi game de platforme ...


Citeste mai mult

HD Hyundai Construction Equipment (CE) a dezvăluit alte opt mini-excavatoare, cu greutăți de operare cuprinse între 1,7 și 5,5 tone, ce vor completă o gamă de 12 modele. Mini-excavatoarele din seria A, câștigătoare ale premiului RED DOT DESIGN, stabilesc noi niveluri de performan...


Citeste mai mult

Încărcătorul pe șenile este singura mașină pentru lucrări terasiere care poate face totul - curăță, încarcă, sapă, transportă, astupă și multe altele - chiar și în condiții de teren dificil, dur sau alunecos.Noul încărcător pe șenile Cat® 973 oferă o p...


Citeste mai mult