Asociația Europeană pentru Demolare - EDA, a realizat un raport specific ce analizează impactul pandemiei CIVID-19 asupra companiilor europene din industria de demolare. Acest raport a fost realizat în cadrul unui sondaj on-line, în perioada 6 – 15 mai 2020, cu participarea unor companii din 18 țări europene. Raportul include grafice cu informații la nivel european și din fiecare țară, întrucât situația diferă substanțial în fiecare parte a Europei, uneori chiar de la săptămână la săptămână.
Având în vedere impactul social și economic pe care l-a avut blocajul creat de pandemia de COVID-19 asupra industriei europene de demolare, Consiliul EDA s-a întâlnit periodic pentru a monitoriza situația și a sprijini industria, asigurând permanent pentru membrii săi un schimb de bune practici contextuale și de informații valoroase.
Impactul pandemiei de COVID-19 asupra industriei de demolări din Europa a avut drept consecințe reprogramarea a 63% dintre proiectele de demolare, rămânând intactă doar 9% din activitatea planificată.
Deși între 5% și 20% dintre proiecte au fost anulate, aceste procente reprezintă abia 28% din numărul total de proiecte curente ale companiilor. De remarcat sunt, în special, Danemarca (cu 56% dintre proiecte ce nu au fost deloc afectate) și Finlanda (unde 100% dintre proiecte au continuat să rămână în vigoare, dar au fost reprogramate). În general, 53% din industria de demolări și-a oprit temporar activitatea timp de câteva săptămâni, însă există mai multe țări unde activitatea nu s-a oprit, cum ar fi Danemarca, finlanda, Suedia și Olanda. Un procent semnificativ de companii din Franța și Rusia, au fost nevoite să-și întrerupă activitatea între o săptămână și mai mult de două săptămâni.
În prima jumătate a lunii mai, aproape jumătate dintre șantierele de demolare din Europa au fost deschise, ceea ce sugerează că industria de demolare continuă sau s-a întors la normalitate. În prezent, singura țară în care proporția de șantiere deschise și închise s-a păstrat la fel ca înainte de pandemie, este Grecia.
După ce am trecut prin lunile martie și aprilie, când mai multe țări europene au avut probleme cu furnizarea echipamentele de protecție personală, aproape două treimi din respondenți au declarat că acum au materiale de protecție suficiente. Țări precum Danemarca, Suedia, Olanda sau Serbia au declarat că foarte rar au fost sesizate situații vremelnice de lipsuri de materiale de protecție.
Întrebați despre modul în care COVID-19 a influențat social și economic activitatea companiilor de demolare în Europa, 64% dintre respondenți au declarat că au fost nevoiți să-și reducă personalul, iar 27% dintre acestea au declarat că reducerea personalului a fost temporară.
Stimulentele economice pe care autoritățile naționale le-au implementat pentru atenuarea consecințelor crizei s-au dovedit cu totul deosebite în Irlanda, Franța și Finlanda, unde un procent semnificativ dintre companii și-au redus personalul doar temporar. Olanda, Danemarca și Italia sunt țările afectate cel mai puțin de disponibilizare.
Raportul complet, cu grafice, este disponibil on-line, cu acces gratuit, de pe link-ul: www.europeandemolation.org/industryreport
Follow us
Aboneaza-te la newsleter
News
Pandemia de COVID-19 a reprogramat mai mult de 50% din proiectele europene de demolare
Recent Posts:
Cu o lună înainte de prima ediție, IndustryShift Conference, evenimentul B2B organizat de FineEngineering Magazine dedicat transformării industriei prin automatizare, digitalizare, inovație și investiții în producție, intră în etapa finală de pregătire. Conferinț...
Citeste mai mult
IAA Transportation 2026 este in plina desfasurare la Hanovra, unde producatori de vehicule comerciale, remorci si suprastructuri, furnizori de componente, companii de tehnologie, operatori logistici si dezvoltatori de infrastructura energetica prezinta noile solutii pregatite pentru transportul de m...
Citeste mai mult
Aflat cea de-a 5-a ediție, Romanian Renewable Energy Summit 2026 - enimentul de referință dedicat industriei de profil din România, organizat de Govnet Conferences - va avea loc pe 17 septembrie la Zooma Events & More, Paradisul Verde Corbeanca. Summitul va reuni cei ...
Citeste mai mult
Există un moment, în fiecare industrie, în care generația care vine, bate la ușă. Pentru domeniul construcțiilor și utilajelor din România, acel moment se numește Lupta Lupilor — și, pe 26 noiembrie, Aula Magna a Universității Tehnice de Construcții București va d...
Citeste mai mult
