Prima zi la birou, după starea de urgenţă

Din 10 martie am început să lucrăm de acasă. Mersul la birou, care câteodată era obositor, plictisitor ÅŸi repetitiv, a devenit după nici două săptămâni de lipsă, subiect de dor. Nici nu se terminase luna martie ÅŸi noi deja suspinam de dorul cafelei “de firmă” făcută de colegul nostru Eugen, de plăcerea de a fi împreună, de a glumi ÅŸi a râde, poate ÅŸi de a face haz unii de alÅ£ii din când în când, hazul care vine la pachet atunci când faci parte dintr-o echipă, atunci când colegii îÅ£i devin ÅŸi prieteni ÅŸi când biroul devine a doua casă ÅŸi familie.

Pe 5 mai a fost prima noastră întâlnire la birou, am fost prezenÅ£i aproape în formulă completă. Am nimerit o zi însorită ÅŸi am profitat pentru a scoate masa ÅŸi scaunele în mica grădină ÅŸi am stat la aer. Ne lipsise atât de mult acest aer, după două luni de stat între patru pereÅ£i.

Adusesem ÅŸi laptopurile cu noi de acasă, însă nu am reuÅŸit să ne apropiem de ele. Am stat împreună, am râs, am vorbit, ne-am bucurat de gustul cafelei, am stat la soare. Am luat prânzul tot afară ÅŸi am continuat povestirile. Fiecare avea atât de multe de zis ÅŸi chiar când mai existau ÅŸi momente de liniÅŸte, era o liniÅŸte atât de plină – plină de bucuria de a fi în viaţă, de a avea planuri ÅŸi un viitor.

Viitorul stă sub semnul incertitudinii. Ce urmează? Nimeni nu poate spune cu siguranţă.
Atâta timp cât suntem sănătoÅŸi ÅŸi doritori de a face, lucrurile se vor aranja.

Cele bune,
Cornelia