Follow us


Aboneaza-te la newsleter

Industry

TREI SOLUŢII „VERZI” PENTRU LUCRUL LA ÎNĂLŢIME: 100% ELECTRIC, HIBRID SAU GAZ NATURAL. CUM SĂ ALEGI?

TREI SOLUŢII „VERZI” PENTRU LUCRUL LA ÎNĂLŢIME: 100% ELECTRIC, HIBRID SAU GAZ NATURAL. CUM SĂ ALEGI?

Compania CDP ACCES, unic distribuitor pentru echipamentele Klubbîn România, propune 3 soluții verzi pentru lucrul la înălțime. Grupul Klubb este una dintre cele mai de succes companii din Europa, producătoare a unei game inovatoare de nacele aeriene de lucru instalate pe vehicule. Experiența de 19 ani pe piața platformelor aeriene și feedbackul permanent cu clienții, au condus la dezvoltarea unor inovatoare și multifuncționale soluții de nacele aeriene instalate pe vehicule, care excelează la lucrul la înălțime. Pentru orice aplicație există o nacelă Klubb care se potrivește perfect unui vehicul adecvat.

Grupul Klubb s-a angajat pentru o abordare ecologică și socială de peste un deceniu, iar acest angajament a evoluat de-a lungul anilor. Angajamentul grupului reflectă o cultură corporativă bazată pe realism și dorința de a implementa acțiuni tangibile, cu impact măsurabil pe termen lung pentru grup și părțile interesate. Klubb a fost prima companie care a dezvoltat, încă din 2005, conceptul de hibrid pe piața nacelelor aeriene de lucru la înălțime, introducând cu această ocazie opțiunea «Green Pack», care permitea beneficiarilor să lucreze la înălțime cu motorul vehiculului oprit. De asemenea, a fost, din 2010, unul dintre cei mai timpurii dezvoltatori de platforme aeriene instalate pe vehicule 100% electrice.

PRIORITĂȚILE STRATEGICE ALE GRUPULUI KLUBB
Strategia Grupului Klubb se concentrează pe patru priorități:
• Utilizarea auditului privind emisiile de dioxid de carbon ca punct de plecare pentru elaborarea unei strategii de neutralizare a gazelor cu efect de seră și elaborarea unor soluții eficiente pentru reducerea consumului de energie;
• Implementarea instrumentelor de evaluare pentru a determina eficiența acțiunilor grupului;
• Gestionarea optimă a deșeurilor;
• Proiectarea și fabricarea de produse „verzi” – sunt disponibile trei opțiuni de soluții ecologice: 100% electrice, gaze naturale și hibride. O soluție ecologică pentru fiecare activitate.

PROIECTAREA ȘI FABRICAREA DE PRODUSE „VERZI”
Având în vedere calitatea de atelier autorizat pentru carosarea vehiculelor, compania Klubb a dezvoltat un parteneriat special cu marii producători de vehicule comerciale. Acest lucru a permis companiei să fie prima c are colaborează la ultimele produse dezvoltate de aceștia, în special vehicule ecologice.
Programul de industrializare a produselor „verzi” Klubb este direct legat de progresul produselor „verzi” la marii producătorii de vehicule comerciale, conform planificării:

2020
IVECO – Nacele aeriene pentru lucrul la înălțime, pentru vehiculele comerciale ușoare și camioanele alimentate cu GNC.

Sfârșitul anului 2021
PSA – nacelele aeriene K20 și KL21B instalate pe e-Expert mini-van (100% electric);
PIAGGIO – nacela aeriană KL26 montată pe autoșasiuri echipate cu motoare bicarburant benzină/GPL;
PIAGGIO – nacele pentru autoșasiuri echipate cu motoare bicarburant benzină/ GNC, carosate de MOBITEC France cu un furgon de mare volum, cu hayon elevator.

Prima jumătate a anului 2022
RENAULT – nacele instalate pe Master ZE 3.5t (100% electric).
2023
MERCEDES – nacele instalate pe e-Sprinter (100% electric).
Implementarea programului de fabricație a produselor „verzi” este însoțit de o ofertă buyback pentru reintroducerea pe piață a utilajelor și vânzarea acestora pe piața secondhand, lansată împreună cu Delta Service, precum și cu MOBITEC France, cu o primă de predare a echipamentelor vechi.

ALEGEREA ECHIPAMENTULUI FUNCȚIE DE CERINȚELE DE LUCRU
Dincolo de performanță, produsele viitorului trebuie să respecte și planeta noastră. Din acest motiv, toate produsele KLUBB pot fi echipate cu opțiunea Green Pack. Aceste soluții sunt ideale pentru clienții care se angajează într-o abordare ecologică responsabilă.

Nacelele de lucru la înălțime instalate pe un vehicul 100% electric se dovedesc ideale, dacă: 1- Se lucrează într-un mediu urban, în spații restrânse și aria de intervenție nu depășește 200 km pe zi sau există posibilitatea de conectare regulată la un punct de încărcare. 2- Se lucrează în interior sau în oraș, în zone rezidențiale sau pietonale, chiar și pe șantiere industriale.

Aceste nacele de lucru la înălțime, funcționează complet electric, deci nu eliberează poluanți în atmosferă atunci când sunt în mișcare sau când lucrează la înălțime.

De asemenea, sunt aproape silențioase, ceea ce este un adevărat plus pentru rezidenți. Nacele de lucru la înălțime instalate pe un vehicul pe gaz natural au mai multe avantaje:
• Capacitatea de încărcare este egală cu versiunea diesel;
• Mai puțin poluant (concentrația de particule fine redusă cu 95% și Nox de două ori sub nivelul recomandărilor standardului Euro VI);
• Economii de combustibil de până la 35%;
• Autonomie mai multă decât un vehicul electric;
• 4dB mai silențios în comparație cu versiunea diesel;
• Fără AdBlue®.

Este, prin urmare, o modalitate excelentă de a reduce consumul de energie fără a face compromisuri asupra autonomiei. Singura constrângere este să fii lângă o stație care furnizează gaze naturale pentru că acest combustibil nu este încă distribuit peste tot.

Nacele de lucru la înălțime cu acționare electrică, instalate pe un vehicul diesel/GNC/ GPL: opțiunea hibrid. Dacă celelalte două opțiuni nu se potrivesc cerințelor, o nacelă de lucru la înălțime acționată electric poate fi instalată pe un vehicul echipat cu motor ardere .

Desigur, vehiculul rămâne poluant în timpul călătoriilor, dar se poate lucra la înălțime cu motorul vehiculului oprit. Astfel se reduce consumul de combustibil, precum și poluarea în timpul intervențiilor. În plus, acest lucru face posibilă limitarea poluării fonice pentru rezidenți.

Această opțiune se aplică tuturor tipurilor de vehicule: camionete, vehicule ușoare sau vehicule grele de marfă. În concluzie, există soluții economice și ecologice pentru toate tipurile de lucrări la înălțime.

Klubb este producătorul care oferă cea mai largă gamă de nacele aeriene electrice instalate pe vehicule electrice de pe piață. În plus, există o gamă din ce în ce mai mare de noi vehicule electrice care vor apare în curând pe piață.

Oferta actuală Klubb de nacele de lucru la înălțime instalate pe vehicule 100% electrice:
• KL21B instalat pe e-Expert, mini – van (înălțime de lucru, max. 11,40 m, extindere laterală, max. 6,40 m);
• K20L instalat pe e-Expert, van (înălțime de lucru, max. 10,5 m, extindere laterală, max. 5,80 m);
• K20 instalat pe Nissan e-NV200, mini – van (înălțime de lucru, max. 10 m, extindere laterală, max. 5 m);
• K20 instalat pe autoșasiu Goupil D4 (înălțime de lucru, max. 10,10 m, extindere laterală, max. 4,10 m).

Oferta actuală Klubb de nacele de lucru la înălțime instalate pe vehicule alimentate cu GNC:
• KL26GAZ instalat pe un autoșasiu IVECO Daily GNC (înălțime de lucru, max. 11,80 m, extindere laterală, max. 6,80 m);
• K32GAZ instalat pe un autoșasiu Iveco Daily GNC (înălțime de lucru, max. 12,50 m, extindere laterală, max. 7,30 m).

Toate nacelele aeriene de lucru instalate pe vehicule sunt fabricate în Franța în cele trei unități de producție din Seine et Marne: în Ferrieres-en-Brie, în Croissy Beaubourg și în Ardenne, lângă Charleville-Mézieres.

Industry

Recent Posts:

Prometeon Tyre Group, companie de top specializată în dezvoltarea, producția și comercializarea anvelopelor pentru vehiculele industriale, comerciale, agricole și OTR (Off-The-Road), a prezentat la începutul lunii octombrie primele sale anvelope din Seria 02, sub brandul Prometeon, d...


Citeste mai mult

În cadrul expoziției anuale BOMAG, Zilele Inovării, organizată în Boppard, Germania, utilajele de asfaltare au fost în centrul atenției, iar soluțiile tehnologice au captat atenţia în cadrul spectacolului prezentat.Ca distribuitor al brandului BOMAG, Genco'93 a fost inv...


Citeste mai mult

Astăzi, la aproape 33 de ani de la Revoluție, când auzim de o familie de români care deține o fabrică, sau care produce pentru comunitate, ajungi să te minunezi și să te întrebi cum de au reușit și care a fost motivația. Într-o economie autohtonă dominată aproape ...


Citeste mai mult

Într-un colț din nord-estul Statelor Unite, și anume în Auburn, Massachusetts, descoperim o afacere de lungă durată care este profund legată și înrădăcinată în zonă: R.H. White Construction, care are peste un secol de istorie la care să privească în urmă, e...


Citeste mai mult