Follow us


Aboneaza-te la newsleter

Machinery

UN „DUET” ÎNTR-O PERFECTĂ ARMONIE MOBICAT 110(I) EVO2 ȘI MOBICONE MCO(I) EVO2

UN „DUET” ÎNTR-O PERFECTĂ ARMONIE MOBICAT 110(I) EVO2 ȘI MOBICONE MCO(I) EVO2

Concasoarele EVO2 din cea mai recentă generație de concasoare de la Kleemann sunt perfect adaptate pentru a lucra împreună în cadrul aceleiași linii de producție în aplicații cu piatră naturală. Concasorul cu fălci MOBICAT MC 110(i) EVO2 și concasorul cu con MOBICONE MCO 90(i) EVO2 au fost proiectate pentru a fi performante, eficiente și flexibile. Instalațiile mobile sunt adesea folosite împreună în prima și a doua etapă de concasare, unde nivelul de performanță realizat în comun și ușurința de conectare reprezintă un adevărat avantaj.

PERFORMANȚĂ ARMONIZATĂ PENTRU PRODUCȚIA DE AGREGATE DE BETON SAU ASFALT
Cele două instalații de concasare ale noii generații EVO2 se potrivesc perfect între ele în ceea ce privește punctele de transfer al materialului, iar performanța este, de asemenea, egală: concasorul cu fălci are exact puterea potrivită pentru a exploata în mod optim concasorul cu con în a doua etapă de concasare. Nivelul corect de umplere al unui concasor cu con este deosebit de important pentru a produce agregate de calitate optimă, cu o uzură minimă a componentelor din camera de concasare.

Înaltă performanță în echipă: concasorul cu con MOBICONE MCO 90(i) EVO2 și concasorul cu fălci MOBICAT MC 110(i) EVO2 interconectate în linie cu o instalație de sortare și o bandă transportoare de depozitare

De aceea, MOBICAT MC 110 EVO2 își poate regla complet hidraulic granulația de concasare dintre fălci, într-un interval de până la 180 mm. În ceea ce privește MOBICON MCO 90 EVO2, datorită reproiectării și optimizării conului și mantalei, acesta poate acoperi un interval dimensional mai larg al agregatelor, cuprins între 6 și 45 mm. Aceasta face astfel posibilă producerea de agregate de beton sau de asfalt – funcție de materialul cu care este alimentat – într-o singură operație și cu o singură instalație de sortare așezată în aval.

SISTEMUL CFS, DE ALIMENTARE CONTINUĂ CU MATERIAL PENTRU CONCASARE
Procesul de concasare al ambelor instalații este optimizat automat prin intermediul inovatorului control al avansului CFS (Continuous Feed System), astfel încât materialul să fie întotdeauna transportat prin cele două concasoare cu eficiență maximă. Pentru aceasta, se monitorizează permanent nivelul de umplere al camerelor de concasare. Dacă nivelul de umplere atinge o înălțime definită în prealabil, care poate fi reglată, alimentarea cu material a mașinii este adaptată la datele colectate.

Acest sistem reprezintă baza ideală pentru cuplarea inteligentă a unui lanț de instalații de producție interconectate. Sondele, disponibile opțional, de pe banda transportoare de descărcare a concasorului și sau banda transportoare de agregate fine a instalației de concasare din amonte, monitorizează practic nivelul de umplere al buncărului de alimentare al instalației conectate, din aval. Pentru siguranța procesului de producție, toate instalațiile de concasare și sortare sunt interconectate între ele prin cabluri electrice. Dacă, în caz de absolută necesitate (pericol), este acționat un dispozitiv de oprire de urgență de pe lanțul de instalații de producție, atunci toate utilajele sunt oprite în siguranță.

Machinery

Recent Posts:

mateco, liderul pieței din România în furnizarea de echipamente pentru lucrul la înălțime, a deschis oficial ușile noului său sediu operațional din Iași. Nu este doar o simplă mutare într-o clădire nouă, ci transferul întregii activități locale într-un...


Citeste mai mult

Primarok™, Optirok™ și Durarok™ sunt trei noi modele de concasoare primare dezvoltate de Merso pentru a răspunde cerințelor tot mai complexe ale exploatărilor miniere moderne, unde disponibilitatea echipamentelor, siguranța intervențiilor și costul total de proprietate au de...


Citeste mai mult

Într-o perioadă în care investițiile în infrastructură ating niveluri record, alegerea utilajelor potrivite devine un factor decisiv pentru succesul proiectelor. Fie că vorbim despre autostrăzi, drumuri expres, căi ferate, poduri, lucrări de utilități sau dezvoltări indus...


Citeste mai mult

La APEX 2026, noul model HA20 E PRO a demonstrat că viitorul platformelor pentru lucru la înălțime înseamnă mai mult decât electrificare. Prin integrarea unor sisteme avansate de asistență pentru operator și a unei arhitecturi complet electrice, Haulotte propune o nouă abor...


Citeste mai mult