Valoarea reală a muncii

Anul 2019 apare, privit retrospectiv, de o normalitate ieşită din comun comparativ cu ceea ce a urmat de la începutul lui 2020 încoace. Să comparăm acum 2020 cu 2021, dar să şi raportăm începutul lui 2022 la ultimii 2 ani, pare total nepotrivit şi disproporţionat. Însă axa timpului liniar este scrisă ireversibil în această ordine şi direcţie, aşadar, nu avem decât să ne uităm la evenimente şi cifre din acest punct de vedere. Ne dorim să fim cât mai conectaţi la piaţa românească de utilaje şi s tăm de vorbă constant cu distribuitorii de utilaje din România. Redactorii Maşini şi Utilaje au stat de vorbă cu reprezentanţii câtorva companii importante din sector, ale căror opinii le aveţi prezentate în prezenta ediţie.

Faptul că 2020, 2021 şi 2022 sunt ani t otal atipici, asta nu mai surprinde pe nimeni. Ce rămâne cumva surprinzător şi dezamăgitor, cel puţin pentru mine , este părerea pieţei legată de noii ingineri proaspăt ieşiţi de pe b ăncile facultăţilor de profil. Din marea majoritate a celor cu care am discutat, aproape nici una din opinii nu a f ost pozitivă. Experienţele partenerilor noştri cu proaspeţii ingineri care vin la interviuri sunt de dep arte, nepotrivite. Undeva firul se rupe, sau poate în mai mul te locuri acesta este discontinuu, iar aşteptările angajatorului şi ale angajatului nu reuşesc să găsească numitor comun. Din câte observ, cărările celor două “tabere” se îndepărtează din ce în ce mai mult una de cealaltă.

Am fost şi eu, acum ceva timp, la primele interviuri pentru angajare. De fapt, încă din facultate am muncit, experienţă care m-a ajutat enorm. Chiar aş putea recomanda cu căldură viitorilor ingineri un job part-time pe timpul facultăţii, pentru a avea cât mai curând conexiune cu realitatea şi a înţelege ce skill-uri ar mai trebui dezvoltate, cât şi multe altele. Chiar dacă acest job nu are legătură directă cu ingineria, experienţa nemijlocită are o valoare colosală în viitoarea economie a jocului.

Cred, însă, că unul din motiv ele principale are directă legătură cu percepţia ideei de muncă, versus lene. Lenea aceea care te împiedică să ridici capul din ecranul smart-phon-ului şi care devine atât de obişnuită şi familiară cu timpul, încât la un moment dat ne trezim că nu mai ş tim nimic altceva. Iar când viaţa ne scutură bine şi ne c orectează, ne supărăm pe ceilalţi, cât şi pe via ţă, în loc să ne uităm la noi înşine. Cunosc această lene deoarece o observ şi la mine. Însă cum o văd acumulându-se peste un anumit procent, îmi dau un impuls (e greu la început, mereu e aşa când te lupţi cu inerţia) şi mă pun pe tr eabă. Abia atunci lucrurile încep să prindă contur şi sens.

Mi-ar plăcea ca ideea de muncă în sine (şi aici nu mă r efer la pattern-uri workaholice şi la excese fără limite) să fie mai bine prezentată şi înţeleasă, mai ales de către noile generaţii. “Munca este brăţară de aur!“ zice o zicală veche de-a noastră. Ar fi bine ca aceasta brăţară să fie scoasă din sertarul unde poposeşte de ceva timp, să fie ştearsă, polișată, pentru a i se reda strălucirea binemeritată.

Haideţi să facem treabă!
Cornelia Rotaru