Vreau să cred

După cum poate unii dintre voi vă aduceţi aminte de filmul cult Dosarele X şi de mesajul ajuns deja clasic: “I want to believe” al filmului de cinema din 2008, aşa şi eu, ca şi Mulder, vreau să cred! Şi am avut încă o confirmare că se poate şi la noi în România, chiar în această dimineaţă, când am mers până la Secţia 13 de Poliţie pentru eliberarea unui cazier judiciar. Ştiam de câteva zile că va trebui să o fac şi pe asta şi să trec încă odată prin procesul frustrant de a lua contact cu autorităţile noastre publice. Ultima dată când fusesem să ridic un cazier judiciar de la aceeaşi secţie de Poliţie fusese în vara acestui an, prin iunie, când am stat 2 ore la o coadă confuză, când pentru fiecare persoană dura extrem de mult, când nu existau cereri tip şi trebuia să faci rost cumva de una cerând cu frumosul de la un ghişeu obscur dinăuntrul secţiei şi să mergi peste stradă la un xerox să faci o copie, când...

Am ajuns la secţia de Poliţie pe la un 10:00, în gândul meu, doar să văd cum stă treaba şi eventual, să stau în alt ă zi, parcă nu îmi venea să îmi încep întreaga săptămână cu un asemenea proces greoi şi frustrant. Datorită Covid, înăuntru intrau câte 2 persoane, restul stăteau pe scări şi pe trotuar, la distanţă de câte 2m. Pe scări erau fix 3 persoane, iar înăuntru alte două. Din secţie iese un domn poliţist şi întreabă cine stă pentru cazier şi înmânează fiecăruia câte o cerere tip pentru a fi completată (??!!).

Drumul până la xerox deja era evitat. După 1 minut iese deja una din cele 2 persoane care erau înăuntru şi intră un domn care era înaintea mea pe trepte. După 30 secunde mai iese o persoană. În câteva minute am intrat şi am fost întâmpinată la ghişeu de un domn poliţist îmbrăcat într-o uniformă parcă scoasă din cutie – impecabilă! Îmi spune “bună ziua” , îi dau cererea tip şi buletinul, completează cazierul şi mă roagă să semnez de primire, în timp ce răspundea politicos la telefonul fix. Răspunsurile lui au fost articulate, complete, respectuoase. La telefon închide cu un “cu respect”.

Îmi înmânează cazierul şi îmi ur ează o zi bună! Ies s tupefiată. În spatele meu erau deja câteva alte persoane cărora le fusese înmânată câte o cerere tip şi care o completau sau deja era completată. O altă persoană intră imediat după mine şi este întâmpinată cu acelaşi “Bună ziua” amabil. Mă simt ca într-o realitate paralelă în care lumea este normală şi funcţionarii publici se comportă normal: cu bun simţ, eficienţi, rapizi, respectuoşi, amabili.

Aşadar, aşa cum în Dosarele X, Scully era cea analitică, logică, analiza faptele şi nu punea mar e preţ pe intuiţie, Mulder totuşi nu renunţa la ideile lui şi continua să creadă, aproape în ciuda tuturor elementelor care spuneau contrariul. Aşa şi eu. V reau să cred că se poate! Până la urmă mă bucur că mi-am făcut curajul să fac o vizită Secţiei 13 de Poliţie la începutul săptămânii acesteia şi mă bucur că am putut să trăiesc în persoană asemenea experienţă pozitivă. Văd deja în mult e locuri schimbări de atitudine, în bine, în normal.

Vreau să cred!
Cele bune,
Cornelia Rotaru