Follow us


Aboneaza-te la newsleter

Machinery

WIRTGEN GROUP - CONSTRUCŢIA UNUI PARC INDUSTRIAL IMPLICĂ O FUNDAŢIE SOLIDĂ

WIRTGEN GROUP - CONSTRUCŢIA UNUI PARC INDUSTRIAL IMPLICĂ O FUNDAŢIE SOLIDĂ

Cu ocazia construcției unui nou parc industrial, mașinile specializate ale Grupului Wirtgen, alături de tractoare John Deere, intră în scenă pentru a pune bazele dezvoltării ulterioare a unei zone de activități economice.

Stabilizarea solului este un proces tehnic deosebit de economic și prietenos cu resursele atunci când vine vorba de îmbunătățirea capacității portante și a calității terenului și de pregătirea acestuia pentru lucrările următoare de inginerie civilă sau de construcții. Pentru a îmbunătăți permanent proprietățile solului, sunt de obicei necesare o serie de mașini pentru construcții specializate, care să lucreze într-o anumită succesiune. În funcție de aplicație, acestea pot include o mașină pentru împrăștierea amestecului de liant, un stabilizator de sol autopropulsat sau unul atașat unui tractor, un autogreder și un rulou compresor pentru compactarea pământului.

REȚETA OPTIMĂ
Pe șantierul viitorului parc industrial, pentru a pregăti o suprafață de peste 80.000 m2 de teren pentru dezvoltarea ulterioară, lucrările inițiale de terasare au presupus ridicarea nivelului terenului cu până la 10 m. Ca parte a acestei intervenții, sute de metri cubi de pământ trebuiau stabilizați și compactați în straturi succesive. Pentru suprafețele cu sol cu portanță mai mică, un amestec de var și ciment a fost utilizat ca liant, într-o proporție de 10 kg/m2. În timp ce varul îmbunătățește caracteristicile de așezare și compactare ale solurilor umede și argiloase, cimentul crește permanent capacitatea portantă, stabilitatea dimensională, precum și rezistența la apă și îngheț.

În plus față de puterea lor mare de compactare, compactoarele cu tambur unic din seria H, de la Hamm, conving prin conceptul lor simplu de operare „Easy Drive” și cabina operatorului care oferă o vedere panoramică excelentă.

CALITATE
În primul rând, distribuitoarele de liant de la Streumaster, companie din cadrul Grupului Wirtgen, au împrăștiat cu precizie amestecul de liant. Apoi, cu ajutorul stabilizatorilor de sol de la Wirtgens-a procedat la încorporarea omogenă a liantului în sol.  Pentru acest proces, s-au utilizat mașini cu tracțiune integrală WR250, pentru stabilizarea solului, care, cu o putere de 766 CP, o lățime de lucru de 2,4 m și o adâncime de lucru de 560 mm, s-au dovedit deosebit de productivi pentru o astfel de lucrare de mari dimensiuni. Cu stabilizatorul WR 250 se poate atinge o rată zilnică de lucru cuprinsă între 6.000 și 12.000 m2.

De asemenea, a fost utilizat și un stabilizator atașat WS 250, numit și freză de stabilizare. Spre deosebire de stabilizatoarele autopropulsate din seria WR, WS 250 necesită un tractor pentru stabilizarea solului pe o lățime de lucru de 2,5 m și o adâncime de până la 500 mm – iar în acest caz a fost utilizat un tractor John Deere 8R 370 din noua serie 8R. Caracteristica esențială a lui WS 250 este ușurința și rapiditatea de atașare la cuplajul standardizat în trei puncte al tractorului, astfel încât echipamentul poate să intervină imediat asupra solului.

În plus față de stabilizarea solului, Wirtgen WR 250 este utilizat, de asemenea, pentru reabilitarea drumurilor, ca reciclator mobil la rec, cu roți.



Folosind rotoarele lor puternice de frezare și amestecare a solului, stabilizatoarele de sol de la Wirtgen, atât cele autopropulsate, cât și cel atașat la tractor, au încorporat lianții în sol la o adâncime de 400 mm, creând, strat după strat, un amestec sol – liant, omogen și de înaltă calitate, conform cerințelor proiectului tehnic.

Cu stabilizatoarele atașate de la Wirtgen, precum WS 250, un tractor poate fi rapid transformat într-un stabilizator de sol autopropulsat, putând astfel fi exploatat în mod productiv în afara sezonului agricol.



O BUNĂ TEHNICĂ DE COMPACTARE
Pentru consolidarea finală a solului, antreprenorul s-a bazat pe puternicele rulouri compresoare din seria H, de la Hamm. Comportarea excelentă în condiții „off-road” a rulourilor compactoare cu tambur unic din seria H se datorează articulației pivotante în trei puncte care, împreună cu unghiurile mari de atac din față și spate, garantează rulourilor compresoare o manevrabilitate și stabilitate ridicate.

Întru-cât cel mai eficient mod de consolidare a unui sol coeziv este de a utiliza compactoare cu un singur tambur, cu crampoane, pentru lucrările de compactare de pe șantier a fost utilizat un cilindru compactor H 13i P. Cu crampoanele sale trapezoidale, compactorul a lăsat amprente adânci în sol care, datorită suprafeței crescute, s-au uscat mai bine. Apoi autogrederele au nivelat solul, urmate fiind de seria H de compactoare, ce au intervenit din nou, de astă dată echipate cu un tambur neted, asigurând astfel compactarea finală a solului stabilizat și rigiditatea sa finală.

Machinery

Recent Posts:

Compania UTILBEN se mândrește cu un succes notabil pe care l-a obținut în doar 7 ani: vânzarea a 1.000 de utilaje de construcții Sunward în România. UTILBEN a încheiat un parteneriat cu producătorul Sunward Intelligent Equipment Group în anul 2017 și, d...


Citeste mai mult

Grupul Manitou, recunoscut la nivel mondial în domeniul echipamentelor specializate de manipulare și stivuire, a platformelor de lucru la înălțime și a utilajelor terasiere și de manipulare compacte, a anunțat la sfârșitul lunii februarie lansarea unei noi game de platforme ...


Citeste mai mult

HD Hyundai Construction Equipment (CE) a dezvăluit alte opt mini-excavatoare, cu greutăți de operare cuprinse între 1,7 și 5,5 tone, ce vor completă o gamă de 12 modele. Mini-excavatoarele din seria A, câștigătoare ale premiului RED DOT DESIGN, stabilesc noi niveluri de performan...


Citeste mai mult

Încărcătorul pe șenile este singura mașină pentru lucrări terasiere care poate face totul - curăță, încarcă, sapă, transportă, astupă și multe altele - chiar și în condiții de teren dificil, dur sau alunecos.Noul încărcător pe șenile Cat® 973 oferă o p...


Citeste mai mult