Follow us


Aboneaza-te la newsleter

Truck Power

AUTOBASCULANTELE 8X4 ECHIPATE CU BENA M.KI - SCHMITZ CARGOBULL DEVIN O PREZENŢĂ TOT MAI FAMILIARĂ PE ȘANTIERELE DIN ROMÂNIA

AUTOBASCULANTELE 8X4 ECHIPATE CU BENA M.KI - SCHMITZ CARGOBULL DEVIN O PREZENŢĂ TOT MAI FAMILIARĂ PE ȘANTIERELE DIN ROMÂNIA

Transportul materialelor vrac destinate șantierelor este foarte solicitant. Materialele vrac au calități fizice foarte diferite. Nisipul, pietrișul sau asfaltul încins impun solicitări speciale benei basculante în care acestea sunt transportate dar și vehiculului pe care aceasta a fost montată. Camioanele basculante grele, cele în configurația 8x4 și 8x6, chiar și 8x8, sunt mai manevrabile pe șantierele de construcții decât semiremorcile basculante, dovedindu-se ideale mai ales pe terenuri dificile.

În 2022 se vor împlini 25 de ani de când Schmitz Cargobull a achiziționat uzina din Gotha și a integrat în producția sa construcția de vehicule pentru transportul mărfurilor vrac și a containerelor. În uzina din Gotha se construiesc integral semiremorcile cu benă basculantă S.KI, de 24 și 28 mc, care reprezintă aproximativ 90% din producătorului german pe acest segment.

Totodată, în aceeași uzină sunt produse benele basculante M.KI, destinate a fi montate pe autoșasiuri 8x4 și 8x6 produse de constructori de top de camioane: DAF, IVECO, MAN, Mercedes-Benz, Renault Trucks, Scania și Volvo. Șasiul suplimentar realizat de Schmitz este dezvoltat pentru a respecta cerințele de carosare impuse de fiecare constructor de camioane, iar kitul de montaj, cuprinzând: bena basculantă M.KI, șasiul suplimentar și elementele de prindere, cilindrul hidraulic de ridicare, instalația hidraulică, protecția antiîmpănare spate și protecțiile laterale, sunt asamblate în uzina din Gotha.

Bena basculantă M.KI are corpul rotund și este executată din oțel. Partea supusă uzurii este executată din tablă din oțel HB450, de diferite grosimi. Având lungimea de 5,5/5,8 m și înălțimea de 1.460 – 1.660 mm, volumul benei ajunge să fie de 18 – 22,5 mc, fapt pentru care aceste bene basculante reprezintă soluția de transport universal pentru mărfurile vrac.

Rezistența excelentă la uzură a benei basculante și durata ei de viață sunt impresionante și, prin urmare, ea se dovedește ideală pentru transportul materialelor de construcție. Sarcina utilă este ridicată, iar cerințele de întreținere sunt minime. Suprastructura basculantă rigidă, are centrul de greutate coborât, fapt ce asigură o stabilitate excelentă la basculare datorită podelei largi a corpului benei. Soluțiile constructive aplicate oblonului spate, închidere pe exteriorul benei sau în interior, inclusiv acționarea hidraulică, sunt specifice materialului transportat, asigurând cea mai bună descărcare posibilă.

Suprastructura basculantă se potrivește perfect cu șasiul rigid al autoșasiului selectat. Șasiul suplimentar, protejat anticorosiv prin galvanizare, are o rezistență ridicată la torsiune, asigurând astfel montajul suprastructurii la autoșasiurile de camioane ale tuturor producătorilor cunoscuți și transformând vehiculul într-o unitate durabilă, sigură și eficientă. Bara antiîmpănare spate este rabatabilă, asigurându-se astfel o descărcare optimă și completă a materialului vrac din bena basculată.

Pentru bena basculantă M.KI, Schmitz Cargobull oferă opțiunea de prelată de acoperire, pentru a proteja încărcătura de ploaie și murdărie, în special în timpul transportului. Prelata poate fi culisantă sau cu role, iar acționarea este manuală. Din anul 2019, pentru benele M.KI cu înălțimea mai mare de 1.460 mm, există și opțiunea de prelata culisantă cu comandă electrică, de la sol sau cabină.

O astfel de echipare pentru o autobasculantă oferă un adevărat avantaj atunci când activitatea implică încărcări și descărcări frecvente. În plus față de economiile de timp rezultate, cu rezultate directe asupra productivității, o prelată culisantă cu acționare electrică oferă și o siguranță în lucru suplimentară conducătorului auto, ferindu-l de accidente la manevrarea prelatei.

De acum, Schimitz Cargobull oferă posibilitatea montajului suprastructurii basculante M.KI, cu benă rotundă din oțel și izolație termică integrală, conform DIN 70001, pe autoșasiuri 8x4, pentru transportul unor cantități mai reduse de mixtură asfaltică, necesară pentru execuția drumurilor modernizate, parcărilor, căilor de acces, etc. Bena cu lungimea de 5,5 m și înălțimea de 1.460 mm, are un volum de 18 mc. Bena dispune de patru alveole laterale pentru măsurarea temperaturii din zona podelei, cu dimensiuni standard, dar poate fi pregătită opțional și pentru tehnologia electronică de măsurare a temperaturii. De asemenea, este disponibilă standard o prelată culisantă izotermă, cu comandă electrică.

În România sunt binecunoscute semiremorcile cu bene basculante de 24 mc și 28 mc produse de Schmitz Cargobull. Oricare ar fi materialul vrac transportat, agregate, materiale construcții, mixturi asfaltice, etc., în ultimii ani, s-a înregistrat o creștere constantă a cererii de vehicule cu bene basculante în construcții în România, anul 2020 fiind considerat un vârf al deceniului. În același timp, cererea pentru bene pentru șasiuri 8x4 a crescut mult, în special pentru cele de 18 mc, iar Schmitz Cargobull a încheiat anul trecut ca lider de piață pe acest segment.

Pentru a onora solicitările din România, Schmitz Cargobull livrează autoșasiuri 8x4 echipate cu bena basculantă M.KI, asamblarea fiind făcută în Germania, la uzina din Gotha, dar și asamblate în România la societatea Romtrailer (partener de service Schmitz Cargobull). Colaborarea cu partea română presupune producția kitului de montaj în Germania, la uzina din Gotha, transportul acestuia în România și montaj pe autoșasiul clientului, la Romtrailer. Întregul proces, de la comandă la asamblare și livrare, durează între șase și opt săptămâni.

În 2020, chiar și în condițiile pandemiei de Covid-19, au fost livrate peste 500 de semiremorci basculante și peste 300 de bene basculante pentru autoșasiuri 8x4. Iar 2021 și următorii ani, se anunță, de asemenea, a fi ani foarte buni, având în vedere amploarea investițiilor publice și a proiectelor mari de infrastructură stabilite în Planul Național de Redresare și Reziliență, cât și utilizarea fondurilor europene. Cu siguranță că în această perioadă, segmentul construcțiilor va susține activitatea Schmitz Cargobull în piața vehiculelor pentru construcții, având în vedere că cererea pentru alte tipuri de vehicule este mai scăzută acum. Schmitz Cargobull România este una dintre filialele cu performanțe de vârf pentru uzina de vehicule cu bene basculante din Gotha, motiv pentru care ea beneficiază de un sprijin deosebit din partea constructorului german.

Truck Power

Recent Posts:

În perioada 17 septembrie 2024 – 22 septembrie 2024, la IAA Transportation 2024, Schmitz Cargobull, sub tema „Livrând Performanță”, și-a prezentat cele mai recente produse pe care clienții le pot utiliza pentru a îmbunătății performanța flotei lor și pent...


Citeste mai mult

Prometeon Tyre Group - companie lider în dezvoltarea, producția și comercializarea de anvelope pentru sectoarele comerciale la IAA Transportation 2024, târgul internațional pentru sectorul logistic, al vehiculelor comerciale și al transporturilor care a avut loc la Hanovra, Germania,...


Citeste mai mult

Goodyear anunță lansarea celei mai recente linii de anvelope premium pentru camioane, EQMAX și EQMAX ULTRA. Proiectate pentru a răspunde cerințelor în schimbare ale industriei transporturilor, aceste anvelope pun accentul pe utilizarea materialelor sustenabile, eficiența consumului de co...


Citeste mai mult

Buckingham Heavy Transport, o companie din SUA specializată în transportul de marfă agabaritică și de mare tonaj, a reușit recent să finalizeze trei proiecte dificile de transport folosind soluțiile tehnice Goldhofer AG pentru transporturi rutiere grele. Vehiculele utilizate au inclus t...


Citeste mai mult