Despre satul anilor ’80 şi despre satul anilor 2025

Sunt o fată de la ţară. Primii mei ani, cei 7 ani de acasă, sunt cei 7 ani de l a ţară. Dacă aş scrie despre toate aventurile trăite în copilăria mea la ţară, ar ieşi o a doua “Amintiri din copilărie”, colorată, vie şi desculţă. Copilăria într un sat mic de lângă Buzău a fost atât de liberă, luminoasă şi sinceră. Mamaie, femeie care şi a pierdut soţul în război, şi-a crescut singură copiii, a ieşit din sat doar de câteva ori în viaţa ei şi a învăţat alfabetul împreună cu mine, vara, în bătătură. Mamaie era atât de reală şi clară, de la momentele când făcea mămăligă sau prăşea porumbul, până la momentele când alerga după mine cu nuiaua. Că am fost un copil sănătos şi poznaş, argint viu. Nu mă prindea nimeni când mă puneam să alerg, aşa, cu picioarele goale prin vie, curte sau pe uliţă.

De la mamaie am învăţat să fac treabă de mică, să fac curat, mâncare, treburile în grădină şi la câmp, să lucrez la andrele, să croşetez, să cos la etamină, până să şi fac covoare la război.

Acestea sunt înscrise aşa de puternic în cine sunt şi c um sunt acum. Comoară. Satul anului 2025 este, însă, cu mult diferit de satul anilor ’80. Aşa ajung la Ciugud, comună minune din Ardeal, unde m-a dus via ţa pe căi neaşteptate. Cumva, lucrurile s au aşezat aşa, ca eu să iau din nou contact cu acel fel pe care îl ştiu aşa de bine, să respir mirosul pământului, al naturii, al prafului. Viaţa mi a făcut din nou un c adou. Cadoul vieţii însăşi, cadoul lucrurilor care contează. Iar exemplul mâinii de o ameni care au pus Ciugud ul pe harta de bune practici a României mă face mereu să mă emoţionez când mă gândesc la câte au făcut şi fac şi să mă ruşinez numai când îmi trece câteodată prin minte că ceva e greu de făcut sau când sunt oleacă leneşă.

Vom fi iar la Ciugud pe 5, 6 şi 7 iunie la RoBuild ediţia a 3-a. Hai cu noi!
Cornelia Rotaru