Începutul de 2022 ne aduce confuzie, situaţii complexe, puţină speranţă, dar şi, după cum îl numesc eu, un paradox al două trenduri fundamental opuse: supra-saturatia de on-line pe de o parte, cât şi tendinţa accentuată spre digitalizare, pe de altă parte.
După 2 ani de întâlniri on-line pe Zoom şi Teams, de mix-uri ciudate de fashion între sacou şi pantaloni de pijama, de work-from-home şi home schooling, de worshop-uri şi cursuri online şi chiar de petreceri online în care fiecare venea din bucătărie cu şampania în pahar şi dădea noroc cu ecranul de la laptop, după aceşti 2 ani în care lumea a ajuns supra-saturata de online (nu mai vorbesc de nivelurile crescute de anxietate şi depresie combinată cu lipsa de mişcare, care degenerează atât fizicul, cât şi psihicul unui om), aceşti 2 ani după care toată lumea începe să îşi dea seama cât de importantă este socializarea şi relaţionarea în persoană, faţă în faţă, unul din macrotrendurile prezentului aş spune că este supra-digitalizarea, cumva virtualizarea.
Eu una găsesc aceste 2 realităţi cumva opuse: una strigă evidenţa – online la extrem este foarte dăunător pe multe nivele – iar altă trage să modifice complet şi ireversibil întreaga organizare şi structură a societăţii pe care o cunoaştem – digitalizarea. Şi nu vorbesc de digitalizarea proceselor şi a procedurilor, ci digitalizarea interioară a structurii omului.
Următorii 5-10 ani vor fi definitorii pentru a vedea direcţia şi efectele acestui mega-trend: va urma o segregare sau o îmbinare?
Cu bine,
Cornelia Rotaru
