AIC Trucks, compania care reprezintă exclusiv brandul Ford Trucks în România, a adaptat oferta pentru a răspunde cerințelor pieței actuale și a celor care achiziționează vehicule comerciale grele în următoarea perioadă. Prioritate în strategia companiei rămân segmentele de vehicule specializate și cele de construcții, unde Ford Trucks a fost încă de la lansare în topul preferințelor clienților. De asemenea, segmentul de autotractor, reprezentat de noul model F-Max, este important în această perioadă în care noul model este prezentat clienților din România.
În completarea acestei strategii, divizia de vehicule comerciale uzate, Cefin Trucks, nume de referință pentru profesioniștii din lumea transporturilor, își reafirmă poziția pe piața din România prin dezvoltarea ofertei de vehicule comerciale rulate multibrand și prin promovarea unei campanii speciale dedicate diviziei Ford Trucks F-MAX Used Select.
Cefin Trucks a lansat o ofertă de camioane rulate Ford Trucks F-MAX Select, cu 300.000–500.000 km rulaj, cu revizie tehnică la zi și anvelope/piese la o uzură de 50%, cu posibilități de finanțare în rate sau leasing, garanție și contract de mentenanță pe 12–24 de luni. Oferta este foarte potrivită pentru momentul actual, în care volumele de transport nu mai sunt foarte previzibile, iar eficiența afacerilor în domeniul transporturilor este foarte importantă.
Cu unul dintre cele mai mari parcuri de vehicule comerciale multibrand din România și peste 600 de vehicule comerciale uzate vândute anual, Cefin Trucks oferă clienților soluții adaptate nevoilor reale de mobilitate și eficiență operațională. Activitatea companiei este susținută de o echipă de vânzări profesionistă, cu experiență, precum și de un service dedicat verificării, certificării și reparării vehiculelor uzate.
În acest context, compania aduce în prim-plan oferta specială destinată diviziei Ford Trucks F-MAX Select, un segment important al businessului Cefin Trucks și o opțiune tot mai relevantă pentru companiile care caută vehicule fiabile, disponibile rapid și eficiente din punct de vedere financiar.
Divizia Ford Trucks F-MAX Select se adresează în special operatorilor individuali, transportatorilor regionali, companiilor din construcții și agricultură, dar și firmelor care operează flote mixte și au nevoie de camioane, într-o formulă de investiție echilibrată și competitivă.
Principalul avantaj al acestei oferte îl reprezintă raportul foarte bun dintre cost, performanță și rapiditatea punerii în exploatare. Comparativ cu achiziția unui vehicul nou, un camion rulat presupune o investiție inițială mai redusă, ceea ce poate însemna aprobare mai rapidă în condiții de buget limitat, rate lunare mai ușor de gestionat și o presiune mai mică asupra fluxului de numerar. În același timp, prețul competitiv al vehiculelor Ford Trucks F-MAX Select, raportat la unități similare ca vechime și kilometraj din alte branduri, poate contribui la o amortizare mai rapidă a investiției și la o profitabilitate mai bună într-un interval mai scurt.
Un alt beneficiu important este nivelul mai redus al deprecierii ulterioare. În cazul unui camion rulat, valoarea inițială este deja optimizată, iar scăderea valorii în timp este mai lentă. Astfel, clienții beneficiază de mai multă flexibilitate financiară, un risc investițional mai mic și o capacitate mai bună de adaptare a flotei la schimbările pieței.
Un exemplu concret de calcul: față de un camion nou, cu un preț de achiziție de circa 95.000 de euro, un camion rulat F-Max Select are un preț de aproximativ 35.000 de euro, ceva mai mult de o treime, însă costurile de depreciere (47.500 de euro față de 17.500 de euro), cele cu dobânda (8.500 vs. 2.500 de euro) sau asigurarea CASCO (7.200 față de 2.160 de euro) sunt mai mici de o treime în cazul Ford F-Max Select. Se estimează astfel un cost inițial cu 60.000 de euro mai mic față de un camion nou, iar costurile cu deprecierea, CASCO și dobânda sunt cu 41.040 de euro mai mici. Este astfel o alternativă foarte bună pentru eficiența costurilor în operare și agilitate în luarea deciziilor.
Oferta Cefin Trucks pentru divizia Ford Trucks F-MAX Select include garanție gratuită Drive Line 1 an sau 120.000 km, revizie anuală cadou, efectuată la livrarea vehiculului, opțiunea Trade-In prin schimbul cu vechiul camion, precum și inspecție completă. În plus, clienții beneficiază de posibilitatea unui contract de mentenanță și extindere garanție internațională până la 36 luni, disponibilitate imediată din stoc și acces la servicii financiare personalizate, variante de plată în rate, pornind de la 599 euro/lună + TVA, leasing financiar sau chirie.
„Prin oferta Ford Trucks F-MAX Select ne adresăm clienților care caută mai mult decât un simplu vehicul rulat. Vorbim despre o soluție completă, verificată, disponibilă imediat și susținută de servicii post-vânzare, garanție și finanțare adaptată. În același timp, experiența noastră în zona vehiculelor comerciale rulate multibrand și expertiza acumulată în vânzarea de Ford Trucks rulate ne permit să răspundem concret cerințelor din piață și să oferim partenerilor noștri soluții eficiente și profitabile”, a declarat Paul Drănicăneanu, Manager Cefin Trucks.
Un alt exemplu de ofertă specială sub această umbrelă este și configurarea unor ansambluri complete autotractor F-Max Low Liner cu motor de 500 CP, cu șa de cuplare la 1.000 mm, puțin rulat (230.000 până la 500.000 km), an de fabricație 2021–2022, cu o semiremorcă Krone din 2013, cu anvelope cu uzură la 60%. Cost ansamblu: 39.900 de euro.
Prin această campanie, Cefin Trucks reconfirmă rolul strategic al diviziei Ford Trucks F-MAX Select în cadrul companiei și își continuă misiunea de a pune la dispoziția transportatorilor din România vehicule comerciale fiabile, competitive și pregătite să intre imediat în operare.

