În inima Alpilor austrieci, pe drumuri înguste, prin tuneluri strâmte și pe rampe care depășesc 16%, compania Felbermayr a finalizat unul dintre cele mai spectaculoase transporturi grele agabaritice ale începutului de an. Destinația: centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj Kühtai 2. Sarcina: livrarea unui transformator de 140 t cu ajutorul unei combinații de vehicule modulare Goldhofer capabile să facă față unui traseu extrem, la peste 2 000 m altitudine.
Gigant energetic transportat în condiții extreme
Proiectul Kühtai 2, dezvoltat de compania energetică TIWAG în Tirol, reprezintă unul dintre pilonii strategiei energetice a Austriei. Viitoarea centrală hidroenergetică va avea o capacitate de aproximativ 190 MW și un nou rezervor de apă situat la o altitudine de peste 2 100 de metri deasupra nivelului mării. Ea va contribui la reducerea emisiilor de CO₂ cu peste 120 000 t anual, contribuind, totodată, la stabilizarea flexibilă a rețelei de energie electrică. Pentru ca acest obiectiv să devină realitate, două transformatoare uriașe de câte 140 t au trebuit transportate până la șantierul aflat în zona alpină de mare altitudine.
Însă adevărata provocare nu a fost doar masa transportată, ci întregul context logistic. Fiecare transformator măsura 7,25 m lungime, 3,54 m lățime și 4,29 m înălțime, iar traseul până la centrală a inclus sate montane, serpentine strânse, tuneluri înguste și porțiuni cu pante extreme. Pentru transportul celor două transformatoare a fost desemnat grupul Felbermayr, un specialist de top în domeniul construcțiilor și tehnologiilor de transport și de ridicare. Cu peste 3 300 de angajați în 81 de sedii din 17 țări, această întreprindere de familie este sinonimă cu fiabilitatea și cele mai înalte standarde de siguranță.
Combinație modulară proiectată pentru flexibilitate maximă
După transportul feroviar până în localitatea Zirl, echipa de la Felbermayr a transferat transformatorul pe o combinație de module grele de transport cu 15 axe. Configurația aleasă a inclus un modul autopropulsat Goldhofer ADDRIVE cu șase axe și un modul FT Seria THP/FT-L cu două axe în partea frontală, completate în spate de o combinație 3+4 axe din aceeași serie. Între module a fost montată o punte tip foarfecă pe care a fost amplasat transformatorul.
Pentru depășirea rampelor montane abrupte, ansamblul a fost asistat de un cap tractor și de un vehicul împingător. Întregul convoi a ajuns la o lungime de aproximativ 55 m.
Unul dintre elementele decisive ale proiectului a fost flexibilitatea sistemului modular Goldhofer Seria FT. Potrivit lui Erwin Uebel, inginerul de la Goldhofer care a însoțit transportul, „la proiecte de o asemenea complexitate, posibilitatea de a configura modulele cu flexibilitate maximă și de a le combina cu transportoare autopropulsate precum ADDRIVE reprezintă un avantaj decisiv”. El a subliniat și faptul că diferențele de nivel dintre module „nu au reprezentat o problemă”, deoarece modulele din Seria FT sunt proiectate pentru adaptabilitate maximă.
ADDRIVE, atuul pentru urcarea la peste 2 000 m
Ultimii kilometri ai traseului au fost cei mai dificili. La altitudini de peste 2 000 m, combinația modulară a trebuit să depășească pante de peste 16%, în condițiile în care drumurile alpine ofereau foarte puțin spațiu de manevră. Aici și-a demonstrat utilitatea sistemul Goldhofer ADDRIVE, o soluție hibridă capabilă să funcționeze atât ca modul tractat, cât și ca vehicul autopropulsat.
„Pe porțiunile cele mai abrupte, puterea suplimentară oferită de ADDRIVE a valorat literalmente greutatea sa în aur”, a explicat Erwin Uebel. „Combinația dintre asistența autotractoarelor și modulul autopropulsat în cadrul trenului rutier a reprezentat soluția ideală pentru topografii dificile.”
La finalul traseului, accesul către caverna centralei a impus manevre executate la milimetru. Tunelurile înguste și spațiile limitate au dus combinația modulară aproape de limitele sale constructive, însă transportul s-a încheiat fără incidente.
„Suntem mândri că Felbermayr a ales Goldhofer pentru acest proiect de prestigiu”, a subliniat Levin Gonser, director de vânzări regional pentru tehnologia transporturilor la Goldhofer. „Astfel de transporturi demonstrează cât de importante sunt încrederea și parteneriatul tehnologic – împreună putem face față chiar și celor mai mari provocări.”
Un exemplu de colaborare între experiență și tehnologie
Pentru Felbermayr, succesul proiectului a depins de colaborarea strânsă cu Goldhofer și de integrarea tehnologiilor dezvoltate pentru transporturi extreme. Potrivit lui Ingo Müller, manager tehnic de proiect în cadrul Felbermayr, combinația dintre experiența celor două companii, tehnologia Goldhofer și suportul tehnic oferit pe teren „a făcut diferența” în reușita întregii operațiuni.
Transportul transformatorului către centrala electrică Kühtai 2 demonstrează încă o dată că dezvoltarea marilor proiecte energetice moderne depinde nu doar de tehnologia instalată în centrale, ci și de capacitatea industriei de transport agabaritic greu de a livra echipamente gigantice în cele mai dificile condiții geografice.


