Grupul Kahl, unul dintre cei mai importanți specialiști europeni în transporturi grele și ridicare, se bazează încă o dată pe calitatea și performanța Goldhofer. În ianuarie 2024, pentru a-și extinde capacitatea de transport agabaritic pentru proiecte de infrastructură solicitante, compania a investit în module autopropulsate de transport greu, PST/ES-E, de la Goldhofer, cu un total de 38 de linii de axe. De acum, cu flota sa extinsă, Kahl poate să deplaseze până la 10 00 de tone de sarcină utilă, asigurând în același timp siguranță și flexibilitate maximă.
Cu 100 de linii de axe autopropulsate (module PST) și aproximativ 250 de linii de axe remorcate (module THP) de la Goldhofer, Grupul Kahl are una dintre cele mai mari flote de vehicule de transport agabaritic din Europa. Kahl se simte ca acasă oriunde sunt necesare soluții de transport greu și neconvențional. Datorită unui număr mare de module divizate de transport greu agabaritic, compania dispune, de asemenea, de un portofoliu unic de lățime pentru transportul greu. Acest lucru înseamnă că se pot realiza lățimi de 2 430 mm, 3 000 mm, 4 900 mm, 5 330 mm și până la 6 350 mm ca o combinație fixă. Nu există limite în ceea ce privește combinațiile independente.
Pe lângă cele 30 de linii de axe din componența modulelor PST/ES-E (anvelope 315), comanda include și 8 linii de axe suplimentare, modul transport greu PST/ES-E (anvelope 285) care se caracterizează în special prin variația ecartamentului, după cum subliniază Andreas Kahl, directorul general al grupului Kahl: „Am optat pentru modulele de transport autopropulsate de la Goldhofer, deoarece acestea oferă o putere de tracțiune și o performanță de conducere unice și de neegalat, ceea ce este esențial pentru proiectele noastre exigente. Suntem convinși de avantajele tehnice pe care le oferă Goldhofer, care este unul dintre liderii de piață în sectorul vehiculelor grele pentru transport agabaritic. Cu toate acestea, capacitatea modulelor PST/ES-E (anvelope 285) de a se extinde sub sarcină de la o lățime de bază de 2,43 metri s-a dovedit în mod special determinantă pentru noi. Acest lucru ne permite să organizăm transporturile noastre și mai eficient și mai sigur.” Extinderea ecartamentului în condiții de sarcină maximă asigură aceeași stabilitate laterală ca un modul de transport autopropulsat cu o lățime de 3000 mm. Cu lățimea lor de bază de 2430 mm, toate modulele PST/ES-E pot fi transportate suprapuse pe trailere cu podea joasă, ceea ce permite o gestionare economică a flotei. Capacitatea tipică Goldhofer de a se combina cu toate modulele tractate din întreaga familie THP, cu modulele autopropulsate și, în special, cu noile module tractate din «SERIA FT», permite realizarea unei game largi de aplicații și încărcături. Cu noile module autopropulsate PST/ES-E, Grupul Kahl poate realiza operațiuni complexe de ridicare și deplasare, în special în combinație cu sistemele de ridicare cu cric de la Greiner, un producător renumit de sisteme de ridicare hidraulice.
Grupul Kahl a investit deja în 2023 în 38 de linii de axe din noua generație de module grele tractate Goldhofer «SERIA FT». 28 de linii de axe FT sunt echipate cadre de șasiu cu un moment de încovoiere extrem de ridicat și anvelope corespunzătoare, ceea ce asigură sarcini utile și mai mari. «SERIA FT» este un sistem de transport modular cu o flexibilitate și o siguranță a investiției ridicată, deoarece poate fi adaptat pentru diferite cerințe și sarcini. Un punct în plus este integrarea ușoară în flota de vehicule existentă, deoarece modulele din «SERIA FT» pot fi personalizate în orice moment. Datorită designului inteligent al unității de axă, aceasta oferă nu numai o cursă amplă a axei de 640 mm și un unghi de bracare de 60 de grade, ci și flexibilitate de a se adapta la cerințele în schimbare - chiar și după cumpărare. Există posibilitatea de a alege între cinci tipuri diferite de anvelope simple și duble, care permit o înălțime de încărcare de la 760 mm la 940 mm cu sarcini pe axă de la 22 t la 45 t.
Modulele tractate de transport greu «SERIA FT» recent achiziționate, sunt o completare excelentă a soluției de transport «G² K 600», numită „podul cu grinzi laterale”, care a rezultat, de asemenea, din colaborarea dintre Goldhofer și Greiner. Această soluție de transport inovatoare și unică poate suporta o sarcină utilă de până la 600 de tone. Grupul Kahl a utilizat deja cu succes soluția de transport «G² K 600» în cadrul mai multor proiecte de poduri, cum ar fi asamblarea noului pod peste Rin de lângă Leverkusen în 2022. De asemenea, «G² K 600» a fost o garanție indispensabilă a transportului cu succes al diferitelor generatoare în cadrul unor proiecte internaționale. Cu noile linii de axe ale modulelor tractate «SERIA FT», la care se adaugă distribuția unică a sarcinii și reducerea simultană a masei operaționale, Grupul Kahl poate transporta acum o gamă și mai mare de sarcini utile.
Datorită parteneriatului de lungă durată și de încredere cu Goldhofer, Grupul Kahl este ideal pregătit ca furnizor de servicii complete pentru transporturi grele și lucrări de ridicare pentru a realiza proiecte de infrastructură inovatoare. Printre acestea se numără și proiectele din sectorul energetic, care necesită soluții de transport puternice și flexibile. Grupul Kahl dispune de o flotă mare de vehicule și, în calitate de furnizor unic, poate transporta sarcini utile de până la 10000 de tone. De asemenea, compania investește în noi locații în nordul și estul Germaniei, pentru a-și servi și mai bine clienții. Un accent deosebit este pus pe locația din Erfurt, care beneficiază de pe urma industriei locale.
Kahl și Goldhofer sunt legați de un parteneriat îndelungat și de succes, bazat pe încredere și respect reciproc. Ambele companii împărtășesc viziunea de a dezvolta și implementa soluții inovatoare pentru industria transportului greu și a transportului special, întotdeauna orientate către clienți. Prin noua investiție în echipamentele Goldhofer, Grupul Kahl își subliniază pretenția de a fi un lider european în domeniul transporturilor grele, capabil să transporte tot ceea ce este greu, mare sau voluminos. „Tehnologia Goldhofer se remarcă prin excelență în ceea ce privește siguranța, flexibilitatea și capacitatea de combinare. În plus, Goldhofer oferă soluții mai durabile și mai economice pe termen lung decât concurenții comparabili”, declara Kahl.